Gyorgy Geza, un aradean in varsta de 33 de ani, are acasa peste 20 de specii de reptile vii din toate colturile lumii: America Centrala si de Sud, Africa, Asia si Europa. Alaturi de un alt prieten, el a reusit sa adune peste 40 de exemplare, la unele avand chiar si pereche (femela si mascul), ba chiar si o iguana de peste un metru lungime.
Iguana este foarte sensibila la conditiile meteorologice, pentru ca are nevoie de o temperatura de cel putin 35 grade Celsius. Geza afirma ca reptilele l-au atras inca din copilarie, dar a inceput sa le „colectioneze” abia dupa revolutie. Astfel ca, in urma cu aproximativ trei ani, i-a venit ideea ca si alti iubitori sau curiosi din intreaga Transilvanie (din Arad, Timisoara, Bihor, Miercurea Ciuc, Cluj, Satu Mare, Zalau) sa vada, in cadrul unor expozitii, poate pentru prima data in viata un sarpe boa, o vipera pufaitoare, o vipera cu corn sau o tarantula.
Geza spune ca primul lui sarpe a fost primit de la un prieten din Ungaria („sarpele regal” din California), restul reptilelor achizitionandu-le cu timpul din Ungaria (in special) si Germania, cu sume cuprinse intre 100 si 1.000 de marci, in functie de specie sau de marimea lor. Printre exemplarele „capturate” la noi in tara se numara „vipera cu corn” (sarpe veninos) din zona Devei, „sarpele de casa” (neveninos), care se intalneste peste tot in Romania si „broasca testoasa de uscat”, de prin zona Olteniei. Atunci cand sunt expuse in cadrul unei expozitii, „atractia curiosilor” este „pitonul tigrat” sau sarpele boa, care are aproximativ 20 de kg si masoara peste 4 m lungime, fiind hranit chiar cu iepuri de casa. De asemenea, intre raritatile sale se numara si cea mai mare specie de vipera din lume „vipera pufaitoare africana”, printre cei mai veninosi serpi, coltii lui atingand 4 cm. Cu veninul ei aceasta vipera ar putea ucide un elefant in cateva secunde. Alt sarpe deosebit de veninos e „cobra” sau „sarpele cu ochelari”, care desi are pana la 3 m lungime e foarte agil. Pe langa aceste „odioase” taratoare, se mai afla si broaste testoase cu carapacea moale-plata si o specie de tarantula. Pentru hrana lor proprietarul foloseste soareci, hamsteri, cobai, prepelite sau chiar iepuri de casa, in cazul pitonului tigrat. Spre exemplu, spune Geza, „boa ar putea sa manance si 100 de soricei, de aceea lui i se dau iepuri. Mentionez ca toate aceste animale mici care servesc ca hrana reptilelor sunt vii, fiecare in parte sacrificandu-le singura. Cand sunt hraniti bine, serpii pot sa stea nemancati si cateva luni”, a mai zis Geza.