Forțele aeriene americane indicaseră inițial că ambii piloți reușiseră să se catapulteze și erau teferi și sănătoși. Ulterior, US Air Force a rectificat informația, precizând că unul dintre ei și-a pierdut viața.

Avionul U-2, numit de asemenea „Dragon Lady” și conceput pentru a putea zbura la altitudini de până la 21.000 de metri pentru a spiona teritoriile inamice, este reputat ca fiind unul dintre avioanele cele mai dificile de pilotat din lume.

Veteran al US Air Force, acest tip de aparat a devenit celebru când unul dintre ele a fost doborât deasupra Uniunii Sovietice în 1960.

Citește și: Mii de drone ilegale ”spionează” România | Din cele aproximativ 4.500 de aparate de zbor fără pilot existente în țara noastră, doar 170 sunt înmatriculate, proprietarii celorlalte riscând închisoarea

Retragerea din dotarea forțelor armate a fost anunțată de mai multe ori. În prezent, ea este prevăzută pentru 2019, avionul U-2 urmând a fi înlocuit printr-o dronă de recunoaștere Global Hawk, capabilă să urce aproape la aceeași altitudine (18.000 de metri) și să rămână în zbor peste 30.000 de ore.

US Air Force dispunea de 33 de aparate U-2 înaintea accidentului, dintre care cinci avioane — de același tip cu cel care s-a prăbușit marți — au câte două locuri, fiind utilizate pentru antrenament. Aviația militară americană nu a făcut încă precizări despre cauzele accidentului.

foto: Arhivă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.