În întreaga istorie a loteriilor din Statele Unite, acesta este al doilea cel mai mare premiu câștigat vreodată. În 2022, în California, a fost câștigată o sumă de nu mai puțin de două miliarde de dolari.

114 americani au câștigat 50.000 de dolari la aceeași extragere, iar 31 de persoane, 100.000 de dolari

Luni, 24 decembrie, un american dintr-o mică localitate din Arkansas a validat un bilet care îi va aduce o avere: 1,817 miliarde de dolari, adică aproximativ 1,54 de miliarde de euro.

Numerele câștigătoare care au permis obținerea acestei sume incredibile au fost 4, 25, 31, 52 și 59, împreună cu un Powerball roșu 19.

„Este un premiu cu adevărat extraordinar, care îți schimbă viața”, a declarat ulterior Matt Strawn, președintele grupului de produse Powerball și director general al loteriei din Iowa.

Alți 114 americani au câștigat în ziua de Crăciun, la aceeași extragere, câte 50.000 de dolari, iar 31 de persoane vor primi câte 100.000 de dolari.

Premiul la Loto de Crăciun nu este chiar atât de rar

Jackpotul a fost câștigat o dată în ajunul Crăciunului, în 2011, și de patru ori chiar în ziua de Crăciun.

În această perioadă de sărbătoare, nu este neobișnuit ca sumele puse în joc să crească spectaculos și ca numărul jucătorilor – fie ei obișnuiți sau ocazionali – să se mărească.

De asemenea, un locuitor din Spania a câștigat premiul de 54 milioane de euro la tragerea EuroMillions din 26 decembrie 2025.

Spaniolul nu este însă cel mai norocos. În martie anul acesta, a fost câștigat cel mai mare premiu din istoria EuroMillions, de un locuitor din Austria. Câștigul, în valoare de 250 de milioane de euro a fost obținut cu un bilet de doar 10 euro.

În plus, timp de mai multe săptămâni, nimeni nu a nimerit combinația corectă, iar potul cel mare a tot crescut până aproape de pragul de două miliarde de dolari.

Cu toate acestea, câștigătorul nu va încasa întreaga sumă, deoarece aceasta va fi redusă după plata impozitelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.