„Ceea ce am văzut în familia mea m-a rănit. Nu am fost niciodată invitat la niciun eveniment important. Fiica mea urma să nască, nu aveau niciun gând să mă cheme. Nici măcar la botez. Parcă eram ciumat”, a explicat Barten, cunoscut sub numele de Ragnar le Fou în online. Canalul său de TikTok are peste 160.000 de adepți.
Ca totul să pară mai credibil, el a cumpărat, în mai multe ziare locale, spațiu pentru ferpare. În necrolog se spunea că a murit într-un accident de parașutism.
A cumpărat apoi un sicriu, a vorbit la biserică și a plătit serviciul funerar.
Fiica sa chiar a postat un omagiu „emoționant” pentru tatăl ei, pe rețelele sociale. Fosta soție și copiii lor au apărut la înmormântare.
Doar că, în mijlocul acesteia, când cortegiul se îndrepta spre cimitir, Baerten a apărut, prin surprindere, aterizând cu elicopterul, împreună cu o echipă de filmare care a înregistrat momentul.
@el.tiktokeur2 Tu nous as eu on t aime mon ami on est content que tu es parmis nous ❤️❤️#pourtoii #fyp #fypシ @Ragnar_le_fou ♬ son original – Thomas faut
„Doar așa au vrut să mă mai vadă, a fost singura variantă! M-am simțit părăsit. De aceea am vrut să le dau o lecție de viață și să le arăt că nu trebuie să aștepți până când cineva este mort pentru a te întâlni cu el”, a explicat tiktoker-ul, îmbrățișat cu patos de rudele și de prietenii regăsiți.
@el.tiktokeur2 Tu nous a eu je te le jure j etais en pleure moi et apres j ai eu le choc poto on t aime beaucoup ❤️@Ragnar_le_fou @Leclercq Philippe #fyp #pourtoii #fypシ ♬ son original – Thomas faut
Baerten a spus că „unele rudele nu au venit la înmormântare, dar, de atunci, am reluat legătura. Așa că am ieșit câștigat. Mi-am recăpătat familia și amicii”.
Farsa macabră a fost întâmpinată cu critici de mulți utilizatori de social media, care au etichetat-o drept o „glumă crudă” și au spus că a fost o „idee jalnică”.
Cazul belgianului nu e unic. La începutul anului, un brazilian și-a înscenat propria moarte pentru a vedea cine vine la înmormântarea sa.
nicoleta1 • 18.07.2023, 13:25
Alta posibilitste nu avea sa-si revada familia decit asa .Urit gest