Subiectul zilei: Alegeri parlamentare 2016. Românii aleg astăzi cine îi vor reprezenta în Parlament
„Un bărbat până în 40 de ani a fost găsit plutind la distanță foarte mică de mal în Lacul Morii, intrarea dinspre Parcul Crângași, iar un echipaj de scafandri l-a scos la mal. Echipajele SMURD au încercat resuscitarea, dar, potrivit estimărilor lor, ca medici, bărbatul se afla de câteva ore în apă. El a fost declarat decedat”, a declarat, pentru Agerpres, Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.
Un bărbat a fost găsit mort în Lacul Morii din Capitală. Victima nu a fost încă identificată
Bărbatul a fost observat plutind aproape de mal de o persoană care alerga în Parcul Crângași, susțin surse din rândul Poliției. Anchetatorii sosiți la fața locului nu au găsit asupra bărbatului documente sau alte obiecte personale și se acționează pentru identificarea acestuia.
Anchetatorii discută cu martorii și lucrătorii din zonă pentru a afla ce s-a întâmplat. Trupul bărbatului va fi dus la Institutul de Medicină Legală.
Nu este prima dată când o astfel de tragedie are loc în Lacul Morii. În urmă cu câteva săptămâni, un alt tânăr de 20 de ani a fost găsit mort.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro