Mihai Gheorghiu, în vârstă de 42 de ani, a vrut, pe 17 decembrie, la ora 5.00 dimineața, să plece la muncă. Dar a constatat că din portofel îi dispăruseră niște bani. Atunci a luat decizia de a-și ucide soția, a dezvăluit ziaruldeiasi.ro.

Cei doi au început să se certe pe tema banilor dispăruți. Femeia a vrut să iasă din casă, dar bărbatul a pus mâna pe cuțit și a înjunghiat-o de patru ori în spate. Una dintre lovituri a atins ficatul femeii.

Femeia de 35 de ani a su­pra­vieţuit agresiunii cumplite şi se afla, ieri, internată la Terapie Intensivă, în cadrul Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon”, din Iaşi. 

A recunoscut fapta unor vecini

Maria Huţupaşu, o vecină de-a celor doi soţi, a precizat că agresorul i-ar fi mărturisit cu o seară înainte unui vecin că are de gând să-şi rănească nevasta.

„Soţul meu s-a întâlnit cu el şi i-a spus că-şi taie nevasta. Deci, el avea în gând mai demult să facă asta. Soţul meu i-a spus «cum să faci asta, nu te gândeşti la copii?» A două zi dimineată a venit la noi după bandaj, nu aveam.

«Dar ce ai făcut?», l-am întrebat. «Am tăiat nevasta», a răspuns el. «Cum s-o tai?» I-am spus să se ducă acasă să taie un ceraşaf şi să o panseze, că nu am ştiut cât e de grav tăiată”, a spus vecina.

Bărbatul nu i-a permis surorii sale să sune la ambulanță decât la trei ore după agresiune!

„Ţipetele victimei au fost auzite de sora inculpatului, care a intervenit în sprijinul cumnatei sale.

Deşi starea de sănătate a victimei se înrăutăţea progresiv şi avea hemoragii puternice, inculpatul a permis surorii sale să solicite ajutor medical în jurul orei 8.00“, a precizat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribu­nalul Iaşi.


VIDEO/ Au rămas liceenii doamnei Tamara Buciuceanu-Botez. Actrița a fost sărbătorită pentru 65 de ani de activitate pe scena de la Teatrul Metropolis

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.