Un cioban e şomer cu acte în regulă la 95 de ani! Ţuica – secretul longevităţii sale

Ştefan Grosu s-a născut în 1917, în vârful muntelui, la strunga de oi a familiei şi de mai bine de şapte decenii se ocupă de păstorit. A fost în război şi acum este veteran, dar nu a lucrat cu forme legale pentru că oieritul nu era o meserie recunoscută pe vremuri. Abia când a împlinit 90 de ani, a zis că ar vrea carte de muncă aşa că şi-a căutat de lucru. „Eu de mic am fost la oi, m-am ocupat de meseria aceasta şi mi-a plăcut foarte mult. Noi suntem din strămoşi ciobani şi chiar dacă îi greu, îi rău, e multă mizerie, nouă ne place. Uite aci în zăpadă stau toată ziua cu mioarele. Noaptea tot aci, aici dorm în zăpadă, că vin lupii şi dacă dărmim în casă n-am făcut nimica”, spune moş Ştefan.
În 2008, moş Ştefan a aflat că un patron din Lupeni- Valea Jiului caută să angajeze ciobani şi imediat s-a angajat. În iarna aceasta însă, patronul l-a trimis pe bătrân în şomaj tehnic, însă numai până ce se topeşte zăpada. „Stau oleacă să se liniştească timpul ăsta, apoi mă întorc la muncă. Asta e pâinea mea, eu fără oierit sunt ca fără de mâncare”, spune bătrânul nerăbdător.

Ţuica – secretul longevităţii sale

Cu toate acestea, pentru a deveni şomer, moş Ştefan a avut de înfruntat un întreg sistem. „Când m-am dus să bag actele pentru şomaj erau nişte doamne acolo care au râs. Eu le-am zis că-s om serios şi nu vorbesc prostii. M-au pus să sun la Deva la legist să le confirme că-s eu şi că încă mai trăiesc, apoi m-au trimis la Deva, la jurist. Primul nu s-a lămurit, am fost la al doilea şi nici el nu
s-a dumirit. Aşa că m-am dus la al treilea care a căutat şi a găsit că legea nu interzice şi că eu trebuie să primesc şomaj. Acum, pe 23 luna asta, mă duc să iau ajutorul de şomaj”, povesteşte moş Ştefan păţania.
Bătrânul e nerăbdător să se întoarcă la miorele lui. „Eu sper că, dacă mă ajută Dumnezeu, fac 100 de ani. Mă simt foarte bine, eu zic că-s în putere. Nu mai vreau şomaj, nu-mi mai trebe. E mai bine pe munte decât acasă”.
Bătrânul provine dintr-o familie longevivă – tatăl lui a trăit până la 103 ani, iar bunicul a plecat în lumea celor drepţi la 107 ani. Niciunul n-a fost bolnav, iar pentru asta are şi un secret: „Aşa rar m-a mai durut câte ceva, dar puţin. Când mă răcesc dau cu o oală de ţuică fiartă cu piper şi trece. Ăla e medicament!”
 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro