0-146661-oban.jpgConflictul dintre cei doi ciobani a avut loc în 30 august 2008, în timp ce victima de 56 de ani, din comuna Zagra, se afla la păşunat. Cearta a izbucnit pe fondul consumului de alcool, tânărul de 17 ani trântindu-şi victima la pământ şi lovind-o cu piciorul în piept, după care i-a sustras şi suma de 50 lei pe care o avea asupra sa.

În 2 septembrie anul trecut, poliţiştii din Zagra au fost sesizaţi asupra dispariţiei ciobanului de 56 ani, dar cadavrul acestuia a fost găsit abia după 15 zile, aruncat într-o râpă, în stare de putrefacţie şi mâncat de animale.

Abia la începutul lunii martie, medicii legişti le-au remis poliţiştilor actele prin care s-a dovedit că moartea ciobanului a fost una violentă, principalul suspect devenind, astfel, ciobanul de 17 ani, cu care se ştia deja că victima plecase la păşunat înainte de a fi găsit mort.

În urma audierilor, tânărul de 17 ani şi-a mărturisit vina, ba mai mult le-a spus poliţiştilor că, la două zile după conflictul avut cu ciobanul de 56 ani, s-a întors la locul faptei şi l-a găsit pe acesta în agonie, dar nu a făcut nimic pentru a-l ajuta, ci l-a lăsat să moară, după care i-a aruncat cadavrul într-o râpă.

”Fapta săvârşită de către Leon P. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. Cercetările au fost definitivate pentru infracţiunea precizată, la care i se alătură şi cea de furt calificat. Cauza a fost declinată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Faţă de făptuitor s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Claudia Creţa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.