Barbu Leonida, comisar OPC în Iași, primea ilegal inclusiv articole de îmbrăcăminte sau de încălţăminte pentru soţia sa. Femeia era însă pretenţioasă în privinţa garderobei, şi nu o dată şi-a trimis nervoasă soţul înapoi, ca să schimbe „mita“, notează Ziarul de Iași. Pentru „ciugulelile“ de o viaţă, comisarul Leonida, aflat în prag de pensionare, a fost de acord să primească trei ani de închisoare cu suspendare şi a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Barbu Leonida a semnat, zilele trecute, un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, urmând a primi, în cazul în care documentul va fi validat şi de instanţă, o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Dumitru Leonida i-a uimit pe oamenii legii prin perseverenţa sa infracţională, comisarul luând mită tot ce îi pica în mână: cremă de ghete, burete pentru cremă de ghete, o lădiţă de căpşuni, o lădiţă cu piersici, o pereche de pantaloni, o curea, doi pepeni, o ladă cu portocale, una cu banane, dar și bani sau haine ori încălţăminte pentru nevastă.
„În data de 27.03.2016, în timp ce se afla în punctul de lucru al SC R.T. Iaşi situat în municipiu, în legătură cu atribuţiile de serviciu, a solicitat administratorului acestei societăţi o pereche de pantofi pentru soţia sa, în valoare de 130 de lei. Ulterior, din cauza faptului că pantofii nu i-au plăcut soţiei sale, Barbu Leonida nu i-a mai luat“, spun procurorii.
În noiembrie 2015, comisarul „a luat o pereche de pantofi de damă de culoare bej combinat cu negru marca Regal Elegance cu o valoare de 199 lei, dar pentru că nu i-au plăcut soţiei sale, inculpatul a restituit perechea şi a luat o pereche de încălţăminte marca Samsavana“, arată procurorii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro