Tânărul a fost admis la London School of Economics and Political Science (LSE), University College London (UCL), Kings College London, University of Warwick și University of Edinburgh, notează cariereonline.ro, dar, susține Andrei, la finalul studiilor, cel mai probabil, se va întoarce în România.
„Poate părea de domeniul fantasticului, dar e un lucru real și sunt extrem de mândru de această realizare! Am plecat cu o bază solidă de cunoștințe de la British School of Bucharest, așa că nu aveam cum să nu fac o figură frumoasă în Marea Britanie. Și iată că am fost acceptat nu la una sau la două, ci la cinci universități de top. M-am bucurat de reușită, rezultatele acestea mi-au dat și mai multă încredere în mine și în cunoștințele pe care le-am dobândit și m-au făcut să cred că orice instituție academică aș alege dintre acestea cinci, aș fi, din start, extrem de câștigat.”
„Cel mai probabil, mă întorc în România după finalizarea studiilor! Și vreau să aplic aici tot ce am învățat la London School of Economics and Political Science. Asta pentru că eu chiar cred în schimbare și în mai bine și vreau să mă implic direct în acest proces de transformare. Management înseamnă și o altfel de viziune, o bază de informații clădită pe lucruri clare, pe analize, pe studii de concept, branding, poziționare, analiză client, pe procese economice și pe idei concrete, palpabile, care pot funcționa la noi. Înseamnă un întreg proces de factori interdependenți, care să funcționeze ca un ceas, ceea ce cred că în România nu se întâmplă în acest moment. E drept că sunt inițiative și se mișcă lucruri, pentru că sunt oameni care știu pe ce linie să le direcționeze. Și unul dintre aceștia vreau să fiu și eu. Cred cu tărie că merităm ce e mai bun și asta-și doresc și părinții noștri pentru noi, dar și pentru ei”, spune, pentru sursa citată, Andrei.
Citește și: REPORTAJ / ”Montana” atacă Cercul Polar! Locomotivele de la Craiova vor călători în Suedia, la -40 de grade Celsius (FOTO)
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro