Ana și Dani au făcut mărturisirea șocantă în cadrul unei emisiuni de mare audiență din Spania, intitulată „Cámbiame”, care e difuzată de postul de televiziune Telecinco, aceștia fiind urmăriți chiar și de părinții lor. Cei doi au fost supuși unei transformări de look, iar, la sfârșit, când au anunțat că sunt foarte mulțumiți de noua înfățișare, au făcut și dezvăluirea care a uimit întreaga Spanie. „Nu am venit aici doar pentru a ne schimba look-ul, ci ca să ne schimbăm complet viețile. Avem ceva de anunțat și acesta este un loc bun pentru a face acest lucru”, a declarat Ana , în timpul emisiunii, în timp ce îl stângea pe Dani de mână. „Surpriza cea mare e nu doar faptul că suntem frați, ci și că suntem și un cuplu. Ne iubim. Am trăit separați și după 20 de ani ne-am găsit pe rețelele de socializare și ne-a legat o puternică prietenie”, a completat Dani, precizând apoi că s-au îndrăgostit nebunește și că vor să se căsătorească.
Așa arătau cei doi înainte de schimbarea de look
Dani și Ana au același tată, dar mame diferite. Cu toate acestea, tatăl acestora, care se afla în public, nu a părut să aibă ceva împotriva relației lor și chiar i-a felicitat. Cei doi trăiesc împreună într-un apartament din Barcelona.
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Citește și:
Ce lume nebună! A divorțat de nevastă pentru că s-a îndrăgostit de propria mamă
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor