Cetățean chinez, venit în SUA în 2013 pentru a studia ingineria electrică la Institutul de Tehnologie din Illinois, Ji Chaoqun s-a înrolat ulterior în Armata SUA și a fost arestat în 2018.

În vârstă de 31 de ani, el a fost condamnat inițial în septembrie 2022 pentru că a acționat ilegal ca agent al Ministerului Securității de Stat din China și pentru că a făcut o declarație falsă pentru armata americană.

Potrivit unui comunicat al Departamentului american de Justiție, Ji Chaoqun a primit sarcina de a furniza unui ofițer de informații date biografice despre persoane pentru o potențială recrutare ca spioni chinezi. Printre cei vizați se numărau cetățeni chinezi care erau ingineri și oameni de știință în SUA. Unii dintre ei lucrau pentru contractori americani din domeniul apărării.

Activitatea de spionaj a lui Ji Chaoqun făcea parte dintr-un efort al serviciilor de informații chineze de a obține acces la tehnologii aerospațiale și satelitare avansate, dezvoltate de companii americane, mai precizează Departamentul de Justiție.

La un an după absolvire, în 2016, acesta s-a înrolat în Armata SUA ca rezervist, în cadrul unui program în care cetățenii străini pot fi recrutați dacă abilitățile lor sunt considerate „vitale pentru interesul național”.

În cererea sa de înscriere, Ji a declarat în mod fals că nu a avut niciun contact cu un guvern străin în ultimii șapte ani. De asemenea, el a ascuns relația și contactele sale cu ofițeri de informații chinezi într-un interviu ulterior cu un ofițer al armatei americane, mai scrie în comunicatul citat.

În 2018, el a avut mai multe întâlniri cu un agent sub acoperire al forțelor de ordine din SUA care se dădea drept reprezentant al Ministerului Securității de Stat din China, în timpul cărora Ji a afirmat că, folosindu-și legitimația militară, ar putea vizita și face fotografii la portavioane din clasa „Roosevelt”.

Totodată, Ji Chaoqun a spus atunci că după ce își va fi obținut cetățenia americană și autorizația de securitate prin intermediul programului de rezerviști al armatei, va căuta să se angajeze la CIA, FBI sau NASA, indică probele din proces, citate de Departamentul Justiției.

Practic, Ji intenționa să lucreze în domeniul securității cibernetice la una dintre aceste agenții, astfel încât să aibă acces la baze de date, inclusiv la cele care conțineau cercetări științifice, a adaugă comunicatul citat.

Ji lucra sub conducerea lui Xu Yanjun, director adjunct de divizie la filiala provincială Jiangsu a Ministerului Securității de Stat din China, cel din urmă fiind un ofițer de carieră în domeniul informațiilor, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru că a complotat pentru furtul de secrete comerciale de la mai multe companii americane din domeniul aerospațial și al aviației.

Xu Yanjun a fost reținut în Belgia în 2018 și a fost primul spion chinez extrădat în SUA pentru a fi judecat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.