Jurnaliștii ieșeni notează că l-au surpins pe medic pe 24 iunie coborând dintr-un charter venit din Antalya, al companiei Animawings. Operatorul asigură curse Iași-Antalya la fiecare șapte zile.

„În ceea ce privește serviciile medicale care au fost raportate ca fiind prestate de către dr. Covic Adrian-Constantin în cadrul Spitalului Clinic «Dr. C.I. Parhon», din verificarea datelor existente la nivel informatic au rezultat următoarele aspecte: (…) În intervalul 17 – 24 iunie 2022: în ambulatoriul clinic nu au fost raportate servicii medicale, în cadrul spitalizărilor de zi s-au regăsit 2 raportări de servicii medicale, iar în cadrul spitalizărilor continue s-a raportat efectuarea doar a unei externări”, a transmis Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași pentru sursa citată.

Aceste raportări se fac de fiecare medic, care trebuie să bifeze în sistemul electronic propriul indicativ.

Conducerea unității medicale nu a comunicat dacă în această perioadă medicul a fost oficial în concediu, mai precizează Reporter de Iași.

Aceeași publicație scrie că medicul Adrian Covic a fost văzut în ultimele două luni, în cel puțin cinci dimineți, în timp ce intra în clinicile private Almedra și Elytis, într-un interval orar în care ar fi trebuit să se afle la Spitalul „C.I. Parhon”. Sursa citată notează că medicul a fost confruntat de reporteri cu această situație în parcarea clinicii Almedra, pe care o deține împreună cu soția sa, moment în care Covic a refuzat să răspundă la întrebări și a chemat poliția.

FOTOREPORTAJ Plecarea la război a rușilor, în imagini. Primii rezerviști au fost trimiși la antrenament înainte de plecarea pe front
Recomandări
FOTOREPORTAJ Plecarea la război a rușilor, în imagini. Primii rezerviști au fost trimiși la antrenament înainte de plecarea pe front

Reporter de Iași mai scrie că Adrian Covic l-a luat cu el într-o zi la clinica Elytis pe rezidentul Lucian Sirițeanu, în condițiile în care medicii rezidenți nu pot părăsi spitalul de stat în timpul programului.

Contactat de jurnaliștii locali, Sirițeanu nu a răspuns apelurilor.

Potrivit declarației sale de avere pentru anul 2021, medicul Adrian Covic a încasat anul trecut peste 1,1 milioane de lei, echivalentul a 232.000 euro, din surse publice și private.

Foto: facebook.com/parhon.iasi

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dezvăluire șoc în divorțul momentului. Suma uriașă cerută ca pensie alimentară face înconjurul lumii. A ameninţat că poate distruge zeci de familii
GSP.RO
Dezvăluire șoc în divorțul momentului. Suma uriașă cerută ca pensie alimentară face înconjurul lumii. A ameninţat că poate distruge zeci de familii
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Playtech.ro
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Viva.ro
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Ferrari-ul de 300.000 de euro al lui Tzancă Uraganu, făcut praf după ce a sfârşit într-un copac. Fratele său, Miraj, se afla pe locul din dreapta
Observatornews.ro
Ferrari-ul de 300.000 de euro al lui Tzancă Uraganu, făcut praf după ce a sfârşit într-un copac. Fratele său, Miraj, se afla pe locul din dreapta
A fost descoperit un craniu care ar putea aparține unui băiețel omorât acum 58 de ani. Mama sa venea adesea în zonă. FOTO
Știrileprotv.ro
A fost descoperit un craniu care ar putea aparține unui băiețel omorât acum 58 de ani. Mama sa venea adesea în zonă. FOTO
O femeie a decis să-și filmeze pe ascuns soțul. A fost șocată de ce a descoperit că făcea în dormitor
FANATIK.RO
O femeie a decis să-și filmeze pe ascuns soțul. A fost șocată de ce a descoperit că făcea în dormitor
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
HOROSCOP
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase