Un palestinian înarmat cu un pistol şi un cuţit a deschis focul într-o staţie de autobuz din oraşul Beer Sheva, împuşcând mortal un soldat israelian, căruia i-a furat arma. Acesta a continuat apoi să tragă, rănind încă nouă persoane, printre care patru ofiţeri de poliţie. Autorităţile au declarat că au reuşit să îl ucidă în cele din urmă pe atacator.
Un terorist înarmat a intrat în staţia centrală de autobuz şi a împuşcat mortal un soldat. Acesta a luat arma soldatului şi a continuat să tragă în staţia centrală de autobuz. Forţele de ordine din zonă au răspuns rapid, acesta a reuşit să fugă din staţie, dar a fost întâmpinat de trupe, fiind împuşcat mortal. Printre lucrurile lui am găsit un cuţit şi un pistol cu muniţie”, a declarat un comandant al poliţiei locale, Yoram Levi.
În plus, în urma unei confuzii, un imigrant din Eritreea a murit nevinovat.
Un imigrant a murit nevinovat
Oamenii legii israelieni au crezut că bărbatul este complicele atacatorului şi l-au împuşcat, pentru ca apoi să fie bătut crunt şi de mulţimea nervoasă, acesta decedând în cele din urmă din cauza rănilor.
Valul de violenţă ce zguduie de la 1 octombrie Israelul şi teritoriile palestiniene ridică temeri legate de declanşarea unei noi Intifade. Cel puţin 42 de palestinieni au fost ucişi, majoritatea autori de atacuri cu cuţit şi arme de foc, şi sute au fost răniţi, iar cel puţin opt israelieni au murit şi câteva zeci au fost răniţi.

Zid temporar în Ierusalimul de Est pentru stoparea atacurilor

Un nou război în Israel? Un val de incidente violente a fost înregistrat de la 1 octombrie în Israel şi în Cisiordania
Poliţia israeliană a început duminică construcţia unui zid, prezentat ca temporar, în Ierusalimul de Est şi destinat să protejeze o zonă de colonizare de atacuri lansate dintr-un cartier palestinian vecin.
Mai exact, potrivit unui fotograf de la agenţia de presă AFP, poliţia a amplasat duminică seara şase plăci de aproximativ doi metri lungime fiecare în faţa cartierului palestinian Jabal Moukabber, pe dealurile Ierusalimului de Est.
Zidul, care ar trebui să ajungă la 300 metri lungime, urmează să separe Jabal Moukabber, de unde provin unii dintre autorii recentelor atacuri antiisraeliene, de cartierul de colonizare evreiesc Armon Hanetsiv.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.