Cuprins:
Pe 1 aprilie 2022, la 22,26, a fost înregistrat un apel la SNUAU 112, prin care a fost reclamat faptul că în interiorul unui autovehicul parcat în cartierul clujean Mănăștur se află „un bărbat ce pare a fi în stare de ebrietate sau leşinat, dar care, în același timp, accelera motorul autovehiculului”.
Agentul de poliție anchetat și colegul său au intervenit la fața locului și l-au identificat pe bărbat, apoi au încercat să-l scoată din mașină.
Pentru că acesta era recalcitrant, cei doi au folosit forța fizică și un spray lacrimogen pentru a-l determina să coboare din mașină.
Apoi, unul dintre polițiști s-a dus la mașină ca să întocmească un proces-verbal, iar celălalt „l-a imobilizat și l-a trântit la pământ, l-a dat cu capul de asfalt și a început să-l lovească cu pumnii”.
A trântit persoana vătămată la sol, a lovit-o cu capul de asfalt şi i-ar fi aplicat lovituri cu pumnii
„Având calitatea de agent șef de poliție în cadrul IPJ Cluj și fiind în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, ar fi efectuat procedura de imobilizare și încătușare a persoanei vătămate folosind forţa fizică în mod disproporționat şi nejustificat, respectiv ar fi trântit persoana vătămată la sol, cu consecința lovirii acesteia cu capul de asfalt şi i-ar fi aplicat lovituri cu pumnii la corp”, au reținut magistrații clujeni.
Pe parcursul transportului către sediul unității de poliție, aflându-se lângă persoana vătămată pe bancheta din spate a autovehiculului de serviciu, i-ar fi aplicat acesteia lovituri active cu pumnii în partea stângă a toracelui, ar fi strâns-o cu mâna şi i-ar fi aplicat lovituri în zona organelor genitale, agresiuni care i-au cauzat victimei leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare, în total, 30-35 zile de îngrijiri medicale, potrivit magistraților.
Polițistul clujean, condamnat în alte două dosare
Judecătoria Cluj-Napoca a reținut că polițistul a mai fost condamnat, în cursul anului 2023, în alte două dosare.
Astfel, pedeaspa de 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de purtare abuzivă, a fost contopită cu o amendă penală de 2.800 de lei stabilită acum doi ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt și o altă condamnate de 1 an și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru purtare abuzivă.
Prin urmare, a rezultat pedeapsa finală este de 4 ani şi 20 zile de închisoare (în regim de detenție) şi 2.800 lei amendă penală.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_60d845a97af9e6cbcd088faba65879fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7c407a59822c1a85e9cefadd454f8500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bcac34d5c4739deefe08945566a79139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ae356a6825598031981d15f258b7c2c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7f0eabcb78392c5f745a0dbf7c0a001f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c97dc99d7a5cb8f50b9a010463fa6320.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/01/autospeciala-politia-romana--foto-hepta4180913-scaled-e1736578797750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59ef1d81e01efdeb9f27dec26912e095.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_993e915f975d822ea95296d231b1d48b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/galerie-robesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/catalin-netcu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5fe09bf80c4655e6e20dd768830dbeae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/satoshi-republica-moldova-eurovision-2026-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reprezentantul-israelului-a-urcat-pe-scena-eurovision-2026-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3a1a20f44ba8e8103bb43ba4df0cdc56.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bancnote-dolari-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mv-hondius-nava-de-croaziera-cu-focarul-de-hantavirus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spitalul-de-boli-infectioase-din-craiova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diabet-pompe-insulina-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spital-regional-cluj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/autostrada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tir-uri-parcate-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/trenuri-noi-arf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-oprita-de-politisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.