Un agent de poliţie din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Rutier a fost prins în flagrant de Direcţia Generală Anticorupţie în timp ce primea de la un denunţător suma de 1.000 de lei. În schimbul banilor poliţistul urma să-i obţină denunţătorului o soluţie favorabilă într-un dosar de abuz în serviciu.
Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat miercuri în faţa unui judecător cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de influenţă.
În schimbul banilor, agentul de poliţie a promis că va interveni pe lângă lucrătorul delegat să efectueze cercetări în cauză, lăsându-l pe denunţător să înţeleagă că poate determina obţinerea unei soluţii favorabile în dosarul penal în care acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, scrie Agerpres.