Prezentatorul Kristian Digby de la BBC a fost găsit mort ieri, în locuinţa sa din Londra, iar presa britanică informează că acesta s-ar fi sufocat în timpul unui joc erotic.
O examinare postmortem este în desfăşurare, însă se crede că Digby s-ar fi sufocat din greşeală, în timpul unui joc erotic ce presupune privarea de oxigen pentru a spori plăcerea. Cei care practică astfel de jocuri erotice folosesc măşti, corzi de cauciuc şi chiar pungi de plastic pentru a obţine efectul dorit.
Potrivit poliţiei, circumstanţele morţii prezentatorului nu au fost încă „elucidate”. Kristian Digby a fost declarat mort la locuinţa sa din estul Londrei, unde a fost chemată o ambulanţă, la scurt timp după ora 8.00.
Colegii şi prietenii săi au fost şocaţi şi l-au descris pe Digby drept un „băiat drăguţ”, care insufla energie şi căldură emisiunilor pe care le prezenta, printre care „To Buy Or Not To Buy” şi „Holiday Show”.