Peste  20 de oameni care au participat la deschiderea camerei mortuare a faraonului Tutankamon, în Luxor, în 1923, au murit în circumsanţe bizare, şase dintre ei chiar în Londra. În acea perioadă, britanicii isterizaţi puneau totul pe seama unui blestem al lui Tutankamon, crezând că semenii lor au ajuns ţinta puterilor supranaturale ale vechilor egipteni.
Însă un istoric contrazice aceste eresuri în lucrarea „Blestemul Londrei: crime, magie neagră şi Tutankamon”. Mark Beynon susţine că în spatele a şase dintre aceste decese ar fi de fapt un satanist, Aleister Crowley. După ce analizat jurnalul ocultistului, autorul cărţii a ajuns la concluzia că Aleister era obsedat de Jack Spintecătorul şi de tehnicile sale de operare. De asemenea, el îl descrie pe satanist ca fiind bisexual, dependent de heroină, schizofrenic şi susţinător al prostituţiei.
Potrivit lui Benyon, Crowley a pus la cale un plan diabolic de a se răzbuna pe Howard Carter, arheologul care în 1923 a descoperit mormântul tânărului rege. Acesta voia să-l facă să plătească pentru că a deschis monumentala lucrare de la Luxor şi i-a ucis pe şase dintre cei care a colaborat cu acesta.
Aşadar, istoricul a descoperit că la scurt timp după ce sarcofagul a fost deschis au murit secretarul lui Carter, care a fost găsit spânzurat, tatăl secretarului – s-ar fi aruncat de la etajul şapte al unui imobil unde ţinea câteva artefacte egiptene, dar şi fratele vitreg al celui care a sponsorizat expediţia şi care a murit în cricumstanţe bizare, după o vizită la mormânt. La fel s-a întâmplat şi prinţul egiptean Ali Kamel Fahmy Bey, în vârstă de 23 de ani, care a fost împuşcat imediat după ce a vizitat sarcofagul.  
Istoricul mai spune că ocultistul, care se autointitula „Marea bestie”, considera că descoperirera lui Carter este un sacrilegiu. El a încercat să se răzbune deoarece zeităţile unei religii numite Thelema, în care acest credea, se trăgeau din cultura antică egipteană.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.