Ministerul Sănătății din Israel a anunțat, marți, că a observat un număr mic de cazuri de inflamare a mușchiului inimii, în special în rândul bărbaților tineri cărora le-a fost administrat vaccinul Pfizer, trasând astfel o legătură probabilă între vaccinare și miocardită.

Problema a fost semnalată anterior și este analizată și în alte țări, dar concluziile autorităților din Israel vin în urma unui studiu la scară largă derulat în țara care a folosit în mod masiv vaccinul Pfizer/BioNTech pentru a-și imuniza populația.

Astfel, potrivit studiului, 275 de cazuri de miocardită au fost raportate între decembrie 2020 și mai 2021, după vaccinarea a mai bine de cinci milioane de persoane.

148 de cazuri au fost semnalate imediat după efectuarea dozei de vaccin.

Cei mai mulți pacienți care s-au confruntat cu această problemă nu au petrecut mai mult de patru zile în spital, iar 95% din cazuri au fost catalogate drept „ușoare”, potrivit studiului derulat de trei echipe de experți.

A existat și un deces, posibil conectat cu miocardita, dar această legătură nu a putut fi dovedită definitiv, scrie Times of Israel.

Concluzia a fost că „există o legătură probabilă între vaccinarea cu a doua doză a vaccinului Pfizer și apariția miocarditei la bărbații între 16 și 30 de ani”, a precizat ministerul într-o declarație.

Potrivit studiului, legătura a fost mai vizibilă în rândul bărbaților cu vârste între 16 și 19 ani.

Israelul merge mai departe cu vaccinarea adolescenților

Compania Pfizer a precizat într-o declarație că a luat cunoștință de concluziile oficialilor israelieni, notând că nu a fost identificată o legătură cauzală clară.

Efectele adverse sunt revizuite în mod atent, iar Pfizer se întâlnește în mod regulat cu Departamentul de Siguranță a Vaccinurilor din cadrul Ministerului Sănătății din Israel pentru a analiza datele, a mai precizat compania.

Israelul amânase vaccinarea populației cu vârste între 12 și 15 ani, în așteptarea acestui raport. În paralel cu publicarea concluziilor, o comisie a ministerului a aprobat vaccinarea în rândul adolescenților, a anunțat un oficial.

„Comisia a dat undă verde vaccinării tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar acest lucru va fi posibil de săptămâna viitoare”, a anunțat Nachman Ash, coordonatorul răspunsul la pandemie, într-o declarație pentru Radio 103 FM.

„Eficacitatea vaccinului depășește riscurile”, a asigurat el.

Simptomele miocarditei

O comisie de consiliere a Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA (CDC) a recomandat luna trecută studierea suplimentară a legăturii dintre miocardită și vaccinurile care folosesc tehnologia ARN mesager, cele mai folosite fiind Pfizer și MOderna.

CDC nu a găsit mai multe cazuri decât cele prezente de obicei în rândul populației generale, dar comisia de consiliere a declarat că providerii de sănătate ar trebui să fie conștienți de informațiile privind acest „posibil efect advers”.

Potrivit CDC, simptomele posibile la care ar trebui să fim atenți după vaccinare, pentru identificarea unui posibil caz de miocardită, sunt dureri în piept, dificultăți de respirație și palpitații.

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Playtech.ro
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă
Observatornews.ro
Medic premiat de primăria Baia Mare pentru profesionalism, reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Știrileprotv.ro
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă
PUBLICITATE
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă