Tânărul de 23 de ani, din Botoşani, a intrat cu un cuțit asupra sa în restaurantul de la parterul hotelului Bucovina din Suceava și s-a îndreptat amenințător spre angajaţii unității, arată sursa citată.

Doi martori, clienți ai restaurantului, au intervenit și i-au cerut socoteală agresorului în parcare.

Agresorul l-a înjunghiat de mai multe ori pe unul dintre martori, un bărbat de 38 de ani, din Cajvana. Potrivit sursei citate, bărbatul înjunghiat a ajuns la UPU Suceava cu șoc hemoragic prezentând plăgi tăiate la nivel cranian, cervical posterior, torace posterior și braț stâng.

Leziunile au fost de natură a pune în primejdie viața victimei, a transmis Poliţia. Agresorul de 23 de ani e din Botoşani, iar în perioada aprilie-mai 2022 se adresase restaurantului pentru a se angaja la bucătăria unității economice, fiind refuzat, conform IPJ Suceava.

„Agresorul a fost identificat la fața locului, a fost încătușat și preluat în custodie de polițiști fără incidente, fiind transportat la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru audieri. De asemenea, în cadrul activităților de cercetare a locului faptei a fost identificat și cuțitul folosit la agresiune, urmând a fi completat și consolidat probatoriul și a se dispune măsuri procesuale”, precizează IPJ Suceava.

Poliţiştii au mai transmis că „s-a întocmit dosar penal, cauza fiind preluată de către SIC IPJ Suceava sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, urmând a se stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii evenimentului și a se dispune măsuri procesuale față de autor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

ivryernest 29.11.2022, 19:39

S-au orientat bine, să nu-l angajeze...

Avatar comentarii

gigiladrea 29.11.2022, 22:09

asta produce societatea romanesca de azi - rebuturi, din ce in ce mai multe - dar guvernantii si parlamentarii din ultimii 32 de ani - cei mai mari vinovati de asta ne mint ca ei sunt mari competenti si asa este si in alte tari - justificare falsa de escroci si de mincinosi

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.