„La data de 13 august a.c., în jurul orei 00:25, un bărbat a sesizat Poliția municipiului Câmpia Turzii cu privire la faptul că un tânăr vrea să se arunce în apă, acesta aflându-se pe podul peste râul Arieș, la intrarea în localitatea Viișoara”, informează IPJ Cluj, a notat stiridecluj.ro.

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și din cadrul Secției 4 Poliție Rurală s-au deplasat  la fața locului și au început să negocieze cu tânărul care se afla pe partea exterioară a balustradei podului de peste Arieș, amenințând că se va arunca.

La fața locului a ajuns și negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, care a preluat discuțiile, aflând că tânărul în vârstă de 26 de ani, din Turda, ar fi avut o dispută cu iubita sa, acesta fiind motivul pentru care se află în această situație.

După circa 3 ore, polițiștii au reușit să-l determine pe bărbat să treacă pe partea cealaltă a balustradei și să renunțe la actul suicidal.

Acesta a fost transportat la unitatea medicală pentru un consult de specialitate.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații