„În timpul partidei de vânătoare, din motive necunoscute, barca în care se aflau cei trei vânători s-a răsturnat, cei doi italieni s-au agăţat de un lemn, reuşind astfel să se salveze. În schimb, vânătorul arădean Virgil Velin a fost luat de apele Mureşului şi, după toate probabilităţile, s-a înecat”, a precizat lt. Sorina Ambruş.

Potrivit sursei citate, cei doi italieni au fost scoşi din apă de pompierii sosiţi la faţa locului. Aflaţi în şoc hipotermic, cei doi italieni au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad pentru îngrijiri.

„În ceea ce îl priveşte pe vânătorul arădean, scafandrii de la ISU Arad l-au căutat pe o distanţă de circa 5 kilometri, fără succes însă, căutările fiind îngreunate de faptul că Mureşul este foarte mare în această perioadă, iar apa este foarte rece. Deşi au folosit costume speciale de iarnă, scafandrii nu au putut rezista foarte mult în apă”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, adăugând că scafandrii îşi vor relua căutările în cursul zilei de marţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.