Un venezuelean i-a citit pe români, mai ales că vorbește limba foarte bine: „Multă caterincă, prea relaxați uneori. Cei tineri se supără prea repede”

Mario Rondon, 36 de ani, a făcut performanță la orice echipă din România unde a jucat ca atacant. A strâns deja 4 trofee aici, trei cu CFR Cluj, unul cu Sepsi, mai exact Supercupa cu covăsnenii, chiar în detrimentul „feroviarilor” din Gruia, golul său hotărând câștigătoarea. Aceasta după ce s-a remarcat la Gaz Metan Mediaș, 20 de goluri în 39 de meciuri, plus 7 assisturi.

De fapt, sud-americanul a avut apetit ofensiv oriunde a jucat, fiind unul dintre golgheterii la zi ai Superligii interne. A mai evoluat în Portugalia, acolo unde are familia, la Nacional Madeira, Beira Mar și Paços de Ferreira, dar este de părere că „românii m-au apreciat mai mult decât lusitanii”.

A mai jucat și în Polonia, și în îndepărtata Chină. Vara trecută, a decis să se întoarcă în România, unde a adunat trei ani. Joacă pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, dar locuiește la jumătate de oră distanță, la Brașov, ca marea majoritate a străinilor din echipa covăsnenilor.

Libertatea: Mario, cum ți se pare România după atâția ani și experiențe aici?
Mario Rondon: Dacă m-am întors din China aici… Cred că asta spune totul. Mă simt bine, sunt adaptat, consider că-i cunosc bine pe români, sunt în regulă, mă simt bine printre ei, viața mea merge înainte aici. Viața sportivă, întrucât familia, soția și copiii, o fată și un băiat, este în Portugalia, lângă Porto. Au început școala, astfel că suntem la distanță. Când au avut liber, au venit în România, s-au simțit bine oriunde. Eu am adunat trei ani aici.

– Cum îi simți pe români?
– Prieteni și caterincă! Așa-i văd eu pe români, în sensul bun al cuvântului. E bine și e frumos.

„Să dai totul să câștigi în munca ta, apoi faci ce vrei”

– Ce-ți place la români în mod deosebit?
– Cred că modul de a se apropia de ceilalți. Da, sunt cam prea pe caterincă, uneori, mai mult vorba decât fapta. (râde) Asta e numărul 1 la voi, dar sunteți OK, oameni cu care poți trăi bine, alături de care îți face plăcere să fii. Oameni faini, așa ziceți? Important și la fotbal, și-n viața de zi cu zi, când intri în teren, să faci totul ca să câștigi, apoi, în timpul liber, fiecare e liber să facă și să creadă ce dorește.

– Cei din familie cum au dus-o aici?
– Soția vine cam o dată la lună, în rest, e cu copiii acolo. E cam greu să-i am departe, eu aici am o viață simplă: antrenamente, meciuri, iar în timpul liber fie stau la o cafea, fie vorbesc cu ei, fie merg să lucrez fizic extra. Am mai mers în centrul Brașovului, când e frumos, dar îmi place și zona rezidențială în care stau și unde am de toate, lângă Coresi Mall. E un mic orășel aici.

„M-a ajutat enorm româna”

– E mai rentabil să lucrezi în România decât în Portugalia? Măcar la fotbal.
– Poți să spui că da. Sau la fel. Sunt condiții, antrenori buni, fotbal bun, la nivel general, m-am acomodat bine de tot aici. Iar oamenii au avut mai mult, încredere în mine în România comparativ cu Portugalia. Iar pentru asta, trebuie să mulțumesc României.

– Ai fost și în China, e mai dificil, e mult mai altfel acolo?
– În primul rând, pe lângă faptul că vorbim de altă cultură, continent, cu totul altceva, e mai greu, mult mai greu, pentru că nu înțelegi ce limbă vorbesc cei de acolo. În România mi-e ușor pentru că am deprins limba repede, iar atunci când știi vorba locului, totul e mai lejer. Nici nu vă dați seama ce barieră importantă se trece cunoscând limba țării în care trăiești!

– Este ceva ce nu-ți place aici?
– Nu cred, a fost bine pentru mine, îmi place tot. Până și drumurile le accept, deși faci prea multe ore pe distanțe relativ mici.

„La nivel de Portugalia. Mai puțin autostrada”

– Ai vreun loc preferat?
– Cluj-Napoca și Brașov. Sunt orașe frumoase, cu oameni deosebiți, primitori, care ajută la nevoie, m-am adaptat foarte bine. Deși vin de peste mări și țări. La București am fost de două, trei ori. Depinde în ce zi te duci acolo. Eu am fost în weekend. Oraș mare, agitație mare. Soției și copiilor le-a plăcut la Cluj, la mallurile de acolo, în parcurile din oraș.

– Au auzit venezuelenii de Cluj-Napoca, de Brașov, de București?
– (râde) Probabil, cum au auzit românii de Caracas.

– Ți se pare că România e pe un drum ascendent, că se dezvoltă?
– Da, clar. Calitatea vieții chiar e mai bună de la an la an. Problema mare e autostrada, adică lipsa ei. În rest, sunt locuri și zone mai bune pentru familii, pentru copii, cred că se trăiește bine în România, cel puțin așa am văzut eu. La nivel de Portugalia.

– Cu mâncarea cum te împaci?
-Trăind atâția ani în Portugalia, după Venezuela, îmi place peștele. Nu găsesc chiar peste tot, pe unde am fost eu în Transilvania.

„Vinuri bune, dar tari”

– Ce preferi, vinul portughez sau românesc?
– Să știi că-mi place, beau un pahar, două, poate trei, atunci când merg cu soția în oraș la restaurant. Vinul românesc e mai tare decât cel lusitan. Adică te „atacă”! Dar România are vinuri de bună calitate.

– Ce va urma pentru tine?
– Cred că pot să mai joc 2-3 ani la cel mai înalt nivel, am început, în paralel, și școala de antrenori în Portugalia, am „B”-ul, apoi vreau „Pro-ul”. Chiar mă atrage viața de antrenor după cea de fotbalist.

– Ai răbdare?
– Și eu sunt ca Petrescu, ca Hagi, să pun presiune pe cei mai tineri. Jucătorii de acum, ca și oamenii din prezent, sunt prea relaxați. Și la fotbal, și-n viața de zi cu zi. În orice domeniu observ. Dacă ai o zi bună, dacă faci un meci bun, gata, zici că ești cel mai tare! Nu! Important e să muncești bine în fiecare zi, în fiecare meci, nu doar 2-3 zile sau 2-3 partide.

„Prea delicați, se supără repede”

– Tu ce sfaturi le transmiți copiilor tăi?
– Pentru mine e important să fie corecți. Corecți cu ei și cu ceilalți, cu toată lumea. În orice fac, de la lecții la extra, să dea sută la sută. Nu să stea că-i ajută unul sau altul ori părinții.

– Românii cum ți se par, încearcă să fie mai buni în ceea ce fac?
– Important e să lucreze mai mult. Uneori, par că sunt prea relaxați, cel puțin la fotbal, poate și în alte domenii. Iar cei tineri să ia aminte la sfaturile celor mai cu experiență sau în vârstă. Când noi vorbim, o facem ca să fie mai bine pentru echipă, pentru societate. Depindem unii de ceilalți. Când eram eu mai tânăr, iar cineva în vârstă îmi spunea ceva, chiar și pe un ton mai dur, încercam să analizez ce-mi transmite, nu să fiu sensibil și să mă supăr. Cei de acum sunt prea delicați, se supără repede dacă le transmiți ceva mai tare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro