La nici o săptămână de când Judecătoria sectorului 1 a emis mandat de arestare pe numele său, Adrian Stănilă, unul dintre presupuşii hoţi ai maşinii lui Gigi Becali, a renunţat să se mai ascundă şi s-a predat, ieri dimineaţă, poliţiştilor de la Urmăriri din cadrul Poliţiei Capitalei. Anchetatorii îl vor duce pe Stănilă la arestul Direcţiei Cercetări Penale, unde acesta îşi va petrece următoarele 29 de zile.

Stănilă va rămâne 29 de zile după gratii

În tot acest timp, poliţiştii îi mai caută încă pe Constantin David Stan (22 de ani) şi pe Ştefan Mărgean (22 de ani), pe numele amândurora fiind emise mandate de arestare preventivă în lipsă tot în cazul furturilor de maşini de lux, între care şi bolidul lui Becali.
3994-144416-gigi.jpg
A stat 15 zile după gratii

Acuzat că ar fi pus gărzile de corp să-i bată pe hoţii care îi furaseră maşina, omul de afaceri Gigi Becali a stat în spatele gratiilor mai bine de două săptămâni, fiind eliberat de judecătorii Tribunalului Bucureşti chiar în Vinerea Mare.

Sandu Geamănu atacă familia patronului Stelei

Ilie Alexandru, zis Sandu Geamănu, a declarat, ieri, după dezbaterile de la Tribunalul Bucureşti privind arestarea sa, că familia lui Gigi Becali i-ar fi oferit un milion de euro ca să-i convingă pe hoţii de maşini să-şi schimbe declaraţiile în favoarea patronului Stelei. Geamănu a mai afirmat că Marian Tutilescu, fostul şef al Poliţiei Capitalei, i-ar fi pus la dispoziţie o maşină pentru a face recunoaşterea în acest caz şi că pe parcursul anchetei a fost supus testului poligraf.

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Observatornews.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Știrileprotv.ro
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Telekomsport
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)