Dincă: „Am o afecţiune la genunchiul drept ce nu poate fi tratată în reţeaua A.N.P.”

În aprilie 2019, Gheorghe Dincă a luat-o în maşina lui pe Luiza Melencu, de 18 ani, care făceau autostopul într-o intersecţie din Caracal, şi a dus-o la el acasă, unde a violat-o, alături de un complice, apoi a ucis-o şi i-a ars trupul, potrivit DIICOT şi judecătorilor care au dat condamnarea. Trei luni mai târziu, folosind un modus operandi similar, bărbatul de 66 de ani a omorât-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani.

Pentru ambele crime, Dincă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Craiova la 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă pe care o pot primi, potrivit legii, inculpaţii care au împlinit vârsta de 65 de ani.  

Încarcerat în Penitenciarul Craiova, Dincă n-a renunţat să spere la libertate, iar în toamna anului trecut, el a cerut întreruperea executării pedepsei, din motive medicale. 

Gheorghe Dincă a fost arestat pe 25 iulie 2019 pentru crimă
Gheorghe Dincă a fost arestat pe 25 iulie 2019 pentru crimă

Potrivit legii, executarea pedepsei poate fi întreruptă, temporar, doar când persoana condamnată e gravidă sau are un copil mai mic de un an sau dacă se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că aceasta suferă de o boală gravă, ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, cu asigurarea pazei permanente, în spitalele de stat. 

În fiecare caz, instanţa e cea care apreciază dacă amânarea executării şi lăsarea în libertate în acelei persoane poate să prezinte un pericol pentru ordinea publică. 

În 2023, Dincă s-a convertit la religia penticostală
În 2023, Dincă s-a convertit la religia penticostală

La Judecătoria Craiova, Gheorghe Dincă a susţinut că are o afecţiune la genunchiul drept ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a A.N.P. El a mai reclamat, în motivarea cererii de întrerupere a executării pedepsei, că are nevoie de tratament la acel genunchi, că suferă de diabet și că nu primeşte medicaţie pentru această afecţiune, că i-a fost afectată grav şi vederea şi că nu i s-a acordat o cârjă, în condiţiile în care el doreşte să o plătească.

Judecătoria Craiova a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se stabili starea reală de sănătate a lui Dincă. Și din raportul înaintat de IML Craiova la începutul acestui an rezultă că acesta are gonartroză (artroză la genunchi – n.r.) bilaterală, mai accentuată pe partea dreaptă, diabet zaharat tip 2 echilibrat, obezitate grad 2, hipertensiune arterială primară grad 3, cardiopatie hipertensivă, AO – cataractă senilă în evoluţie (OS˃OD), OD astigmatism mixt, AO angioscleroză retiniană. Experţii legişti au concluzionat că toate aceste afecţiuni pot fi tratate în rețeaua sanitară a A.N.P.

De patru luni, judecătorii din Craiova pasează dosarul lui Dincă de la o instanţă la alta

Având în vedere concluziile raportului de expertiză, în februarie anul acesta, Judecătoria Craiova a respins cererea lui Gheorghe Dincă, de întrerupere a executării pedepsei. 

Dar el a contestat decizia, iar o lună mai târziu, Tribunalul Dolj a decis că nu Judecătoria Craiova ar fi fost instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii, ci o alta, „corespunzătoare în grad instanţei de executare”, adică Tribunalului Olt, care-l condamnase pe Dincă. Prin urmare, sentinţa a fost desfiinţată în totalitate, iar cauza – trimisă, spre rejudecare, la Tribunalul Dolj.

Numai că în aprilie, când un alt judecător de la tribunalul s-a uitat peste acelaşi dosar, a decis că „instanţa de executare corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere (Penitenciarul Craiova) e Judecătoria Craiova” şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către această instanţă.

Luna aceasta, Judecătoria Craiova a decis, la rându-i, că Tribunalul Dolj e competent să se pronunţe asupra cererii lui Dincă, iar la finalul acestui ping-pong, dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Craiova, în vederea soluţionării conflictului creat. Până în prezent, judecătorii de aici n-au luat nicio decizie.

Penitenciarul: Dincă şi-a autoprovocat cu detergent o reacţie alergică pe abdomen  

Nu e prima oară când Dincă reclamă că nu primeşte îngrijiri medicale corespunzătoare în spatele gratiilor. În februarie anul acesta, el a formulat o plângere împotriva Penitenciarului Craiova, care i-ar fi încălcat dreptul legal la asistență medicală, tratament și îngrijiri.

La începutul anului, Dincă fusese consultat de către medic un specialist care i-a prescris Siofor pentru diabet, iar el s-a plâns la Judecătoria Craiova că are reacții adverse, „adică stări de vomă”, de la acest medicament și că ar dori ca el să-i fie înlocuit cu Metformin sau Daltex, medicament pe care îl folosesc alţi deţinuţi. 

Penitenciarul Craiova a precizat că „Siofor – Metformin este același medicament, cu aceeași substanță activă, diferă doar denumirea comercială, iar la nivelul unității penitenciare medicamentele se achiziționează conform contractului de achiziții”.

În plus, „nu există reacții adverse la medicamentul Siofor”, spun cei de la cabinetul medical din penitenciar. În opinia lor „reacția alergică la nivelul abdomenului pentru care Dincă Gheorghe s-a prezentat pentru consult este produsă voluntar, prin autoprovocare cu diferite substanțe (detergent). O reacție alergică produsă de mâncare sau medicamente se manifestă cu alergie cutanată generalizată, roșeață la nivelul întregului organism și prurit intens”. 

Având în vedere toate acestea, Judecătoria Craiova a constatat că „nu există elemente de natură să conducă la existența vreunei încălcări a dreptului petentului (Dincă Gheorghe) la asistență medicală, tratament și îngrijiri”.

Vrea să fie date jos plasele de sârmă de la geam, ca să intre „lumina și aerul proaspăt”

În aprilie anul acesta, Dincă a formulat o altă plângere împotriva Penitenciarului Craiova, susţinând că cei de la cabinet nu i-au eliberat copii după actele medicale. Însă el ar fi trebuit să facă mai întâi o cerere, prin care să spună ce acte doreşte în copie, dar și să aibă bani în cont, pentru a achita contravaloarea acestor copii. Dincă ştia care e procedura și, pentru n-a făcut dovada că a urmat-o, instanţa i-a respins plângerea.

Anul trecut, el s-a plâns că timp de trei săptămâni n-a primit tratament pentru diabet și pentru afecțiunea cardiologică de care suferă, însă penitenciarul a demonstrat că primise rețetele compensate şi că n-a fost privat de medicația pentru afecțiunile cronice, tratamentul având continuitate.

Într-o altă plângere adresată Judecătoriei Craiova, Dincă s-a arătat nemulţumit de faptul că la geamul camerei de deținere sunt instalate „site ce nu permit pătrunderea luminii naturale și a aerului proaspăt”, solicitând înlăturarea acesteia. 

Dar administrația Penitenciarului Craiova a explicat instanţei că legislaţia permite „instalarea plaselor de sârmă sudată în camerele de deținere destinate persoanelor care execută pedeapsa închisorii în regim închis, pentru a preveni introducerea/transmiterea de obiecte interzise și comunicarea între persoanele private de libertate prin alte căi decât cele legale”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Danezul 21.06.2026, 15:37

Cat tupeu are martalogul să zică mersi ca mai trăiește în sus era pe celula morții

Avatar comentarii

Ov.. 21.06.2026, 16:57

Și ce mai vrea melteanul criminal? O tinerică de 16 ani? Ca să-i prelungească viața? Ăsta trebuia să fie într-o pușcărie în China sau America de Sud, era mort pân-acum și asta era o ,,dreptate\" ceva mai corectă

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.