„În jurul orei 13:40, prin apel la 112 a fost semnalată prezenţa unui urs în Municipiul Târgu Mureş, zona Platoul Corneşti. A fost transmis mesaj RO-ALERT cetăţenilor din zona în care a fost semnalată prezenţa animalului”, a transmis ISU Mureş, într-un comunicat de presă.
În urmă cu câteva zile, primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a anunţat că s-a reuşit capturarea a doi dintre cei trei membri ai familiei de urşi care frecventau zona Platoului Corneşti şi a Grădinii Zoologice în timpul nopţii, notează Agerpres.
„Ursoaica mamă şi un pui au fost capturaţi cu ajutorul echipei de vânătoare Cocoşul şi al echipei de intervenţie şi au fost relocaţi într-un loc sigur pentru toată lumea. În zilele următoare sperăm că şi cel de-al treilea urs va fi capturat. Vă rugăm să continuaţi să fiţi atenţi şi să nu folosiţi pista de alergare de pe Platou, mai ales după lăsarea întunericului. Totodată, dacă observaţi alte exemplare în aceste zone, vă rugăm să sunaţi la 112”, a precizat primarul Soos Zoltan, pe Facebook.
În ultima perioadă, trei urşi – o ursoaică şi doi pui în vârstă de circa doi ani – au fost semnalaţi în zona Platoului Corneşti, în zona de promenadă şi de alergare, fiind surprinşi de camerele de supraveghere de câteva ori şi în incinta Grădinii Zoologice, în apropierea padocurilor cu animale, fără a provoca pagube.
În luna martie, Primăria Târgu Mureş a atenţionat populaţia asupra apariţiei celui de-al patrulea urs în zona Platoului Corneşti şi a Grădinii Zoologice, recomandând evitarea pistei de alergare, seara şi noaptea.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro