Poveste tristă pentru o familie de ursuleți de la poalele Munților Făgăraș. Doar un pui a putut fi salvat și dus în sanctuarul de la Zărnești

Comentează
Arhiva foto

Localitatea Hârseni (județul Brașov) este una cunoscută pentru vizitele animalelor sălbatice, un astfel de episod fiind semnalat joia trecută, când o ursoaică cu trei pui a fost văzută prin centrul satului. Speriată de intervenția autorităților, la sesizarea făcută de săteni, ursoaica a fugit, lăsându-și în urmă puii. Doar unul dintre aceștia a putut fi recuperat. Dintre ceilalți doi, unul a murit, iar celălalt este de negăsit.

Localnicii au sunat la 112, speriați de apariția animalelor în satul lor. A fost transmis si un mesaj Ro-Alert, iar la faţa locului au ajuns jandarmii şi vânătorii. Localnicii au făcut gălăgie şi au speriat animalele. Ursoaica a luat-o la fugă, după ce a rupt mai multe garduri, iar micuţii, în vârstă de 3-4 luni au urcat într-un copac, într-o grădină. Gestionarul fondului de vânătoare din localitate i-a tranchilizat pe pui şi i-a dus la marginea pădurii, în speranţa că mama lor se va întoarce să-i caute.

Puii ar fi trebuit să ajungă la sanctuarul Libearty de la Zărnești

Nu s-a întâmplat aşa, motiv pentru care oamenii au sunat la Asociaţia de protecție a animalelor Milioane de Prieteni, pentru ca ursuleţii să poată fi duşi la sanctuarul Libearty din Zărneşti.

Conducerea asociaţiei a şi întocmit documentele necesare preluării puilor de urs, însă, când trebuiau să fie trimişi spre Zărneşti, în cursul zilei de vineri, aceştia nu au mai fost de găsit.

„Cei trei pui ar fi trebuit să ajungă la rezervaţia de la Zărneşti, unde am fi avut mare grijă de ei, aşa cum am avut grijă şi de alţi pui, chiar mai mici decât ei, când au ajuns la noi. Din păcate, am fost anunţaţi după câteva ore că puiuţii au intrat într-un lan de grâu, speriaţi de mulţimea adunată la faţa locului să-i vadă şi nu mai pot fi găsiţi. Deocamdată, sunt daţi dispăruţi, nu ştim dacă vor ajunge sau nu vor mai ajunge să fie aduşi la noi. Noi sperăm să îşi fi găsit mama, în cazul în care nu vor fi găsiţi să fie aduşi la noi, pentru că, altfel, nu vor avea nicio şansă să supravieţuiască”, a explicat Paula Ciotlos, vicepreşedintele Asociaţiei Milioane de Prieteni, care administrează sanctuarul Libearty.

Unul a dispărut, altul a decedat, doar micuța Bamsey a fost salvată.

Odiseea familiei de urși de la Hârseni nu a avut un final fericit. „Mama nu a mai apărut, unul dintre puiuți a decedat, un altul este dispărut și el și doar unul a fost salvat. Pentru cel dispărut suntem extrem de îngrijorați întrucât fără mama lui nu are nicio șansă de supraviețuire. Puiul salvat este o fetiță, căreia îi vom spune Bamsey, dar starea ei nu este încă foarte bună. A fost adusă în Sanctuarul Libearty în jurul orei 3 dimineața, este foarte speriată, deshidratată și slăbită. Micuța Bamsey este monitorizată în permanență și are parte acum de tratament și îngrijire adecvată!”, au declarat, luni, cei de la „Milioane de Prieteni”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mama la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!