Chiar dacă toată lumea și-ar fi dorit ca ursulețul rătăcit prin Sibiu să se poată întoarce în pădure, din păcate specialiștii spun că acesta nu s-ar mai fi putut adapta la viața în sălbăticie. „E foarte bine îngrijit şi există mari suspiciuni că a fost braconat în urmă cu un an. Asta înseamnă că mama lui a fost împuşcată în urma sezonului de vânătoare, iar ursul a fost ţinut în ilegalitate, captiv, cel mai probabil într-o gospodărie şi există posibilitatea ca el să fi fost eliberat intenţionat sau nu pe străzile din Sibiu”, a spus Liviu Cioineag, reprezentantul Asociației „Milioane de Prieteni”, care administrează rezervația Libearty Zărnești.
Ursulețul nu a mai fost tranchilizat ieri, ci a fost momit cu pâine și miere pentru a intra în cușcă. Animalul va fi ţinut la Zărneşti într-un ţarc special, în perioada de acomodare, apoi i se vor face toate analizele medicale, vaccinurile şi i se va monta un microcip. Când ursul se va adapta, va fi lăsat într-un ţarc mare unde va locui alături de alţi 18 urşi.
Puiul de urs ar putea fi adoptat, adică cineva ar putea contribui la Zărneşti cu o parte din cheltuielile de întreţinere. De altfel, o doamnă din Sibiu chiar a venit să fie alături de animal atunci când a fost preluat de echipa de la Zărneşti şi spune că a discutat cu fiica sa, studentă în Paris, şi îşi doresc să adopte puiul de ursoaică.
După o discuţie cu fiica sa, Daniela a decis şi ce nume i-ar da micii ursoaice: Sacha. „Am fost acolo acum doi ani şi am fost foarte impresionată de ce s-a putut realiza pentru aceste animale şi am contactat imediat Sanctuarul de la Zărneşti. Eu cu fiica mea am botezat-o Sacha şi împreună cu ea vrem să o adoptăm, adică să îi plătim o parte din cheltuielile necesare pentru întreţinerea ei în Sanctuarul de la Zărneşti”, a spus Daniela. Femeia a mai declarat că imediat ce fiica ei va veni în vacanţă acasă, se vor duce să viziteze puiul de urs la Zărneşti.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.