Ceea ce poate parea o joaca de copil a devenit o treaba cat se poate de serioasa pentru un barbat din Japonia. Pasionat de origami – arta plierii hartiei in modele ce imita fiinte, obiecte neinsufletite ori forme decorative abstracte -, Takuo Toda vrea sa demonstreze ca avioanele din hartie facute de el pot zbura nu numai de la balcon in jos, ci si din… spatiu catre Pamant.
Takuo Toda e seful unei firme de utilaje. Totusi, hobby-ul lui este altul. Pasionat de origami, japonezul ocupa functia de director al Asociatiei Japoneze de Avioane de Hartie Origami.
Vrand sa arate ca obiectele realizate de el si de colegii lui de asociatie nu sunt simple obiecte de decor, Toda si-a facut un plan indraznet: lansarea unui avion de hartie de pe Statia Spatiala Internationala spre Terra. Multi ani, acest proiect parea ca nu are sorti de izbanda. Insa, de curand, Agentia Spatiala Japoneza, Jaxa, s-a aratat increzatoare in initiativa lui Toda si dispusa sa-l ajute. Conform publicatiei germane Der Spiegel, sefii agentiei au decis sa aloce 300.000 de dolari anual pentru proiectul lui.
Marea problema de care se loveste Toda in finalizarea planului sau este faptul ca Orispace – cum se va numi avionul japonezului – va fi expus la temperaturi foarte mari in calatoria din Cosmos spre Pamant. Totusi, nu atat de mari precum cele carora trebuie sa le faca fata o racheta, intrucat va zbura cu o viteza mult mai mica decat aceasta. Dupa ani de incercari si dupa construirea a peste 3.000 de prototipuri, japonezul a ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa faca Orispace nu din hartie obisnuita, ci dintr-una speciala, fabricata din fibra de sfecla de zahar, care e mult mai rezistenta si mai grea decat hartia obisnuita de birou.
Va fi trimis de la o inaltime de 400 km
Avionul va fi lansat de la o inaltime de 400 km si poate sa faca pana la sol intre 3 zile si un an. Asta in cazul in care ajunge…