Cuprins:
Cancerul de col uterin, o boală prevenibilă prin vaccinare
Ovidiu Cîmpean, deputat PNL, a anunțat că iniţiativa sa legislativă privind extinderea gratuităţii vaccinării HPV pentru fetele şi băieţii cu vârste între 11 şi 26 de ani a trecut de Senat şi a primit raport favorabil în comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, scrie news.ro.
Într-o postare pe Facebook, Ovidiu Cîmpean a precizat că această propunere legislativă, depusă chiar de Ziua Internaţională de Conştientizare a Infecţiei cu HPV, care a avut loc pe 4 martie, are un obiectiv clar și anume prevenirea unui tip de cancer 100% evitabil.
Deputatul PNL a precizat că România are una dintre cele mai ridicate rate de incidenţă şi mortalitate cauzate de cancerul de col uterin din UE, iar vaccinarea extinsă şi gratuită este o soluţie dovedită pentru a salva vieţi. „Este un act de responsabilitate faţă de sănătatea tinerilor din România!”, consideră Cîmpean.
Legea propune ca vaccinarea gratuită anti-HPV să se facă în cazul tinerilor între 11 şi 26 de ani, fete şi băieţi, prin Programului Naţional de Vaccinare.
„Este o completare esenţială a Legii sănătăţii nr. 95/2006, pentru ca prevenţia să devină realitate, nu doar promisiune. Această lege înseamnă speranţă, responsabilitate şi acţiune. Înseamnă că România se alătură practicilor europene şi răspunde strategiei OMS”, a mai spus Cîmpean.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a17561bdb52e685712bcc4e760afaedf.jpg)
În România, anual, peste 4.000 de femei se îmbolnăvesc de cancer de col uterin
În România, deocamdată, sunt vaccinați gratuit împotriva HPV doar adolescenții cu vârste între 11 și 18 ani. Imunizarea fetelor a fost introdusă în anul 2020, iar trei ani mai târziu a fost implementată și vaccinarea gratuită pentru băieți. În cea ce privește imunizarea adulților, vaccinul HPV este compensat în proporție de 50% pentru femeile cu vârste între 19 și 45 de ani.
În România, în fiecare an, se înregistrează 4.343 cazuri noi de cancer de col uterin și 1.909 decese cauzate de această boală. Din totalul cancerelor de col uterin diagnosticate anual în Europa, 7,5% provin din România.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5037798a68d9c87004648d2e45b7e1c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ec619b7effb70ca7728c0dd91344db17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_766e3a346b616b00b026be4b41792db4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2bfe52063f17379bcdc742dfbcacc18c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0a761f1e60c41b52967d3d0212739f80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_90d890dfdd40eb48db4a76462651ce95.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_eaeb23174f774a411cd039c60adad54e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6e92712a0be536a973dc8ab67531c2e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d4b36cde5473e998f68a81013474a540.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_785551bca887e872c1fc8ab5d185fe5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b71152b51ea46aa735217d28841a5b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8c688642b120dfed3a4e06a2005f6198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_e70dcd5f3717b35bc290066cf7e5e726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_aa2aec30fc1061c9f5d62a6c1d1659db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_07f3bfd4d1c1d31200f4c3ff592afcde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fc0cd14b920a23e9798d441c264fa847.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1309ad836f2511cdbfad2c8078752fcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_500b66dc01107d68915ca3c6d59b1a11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_e940c2fcd7ca52e2b2cc93ac270aaf33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3391bc316c6a275cca18c7c08f557b46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_86c570869973ed7a88fdcc6b9ca85b75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ed355da1991d5db4c7d11cb4039317f9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_39e32c41a3d6e31690385ac2c32284b3.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.