Potrivit jurnaliştilor de la Ziua de Vest, care citează angajaţi ai vămii Moraviţa, Andreea Brebenoiu, unul dintre cei trei şefi de tură, e bănuită de majoritatea agenţilor că i-a denunţat la DNA, pentru a avansa într-un post mai bun. “Şefii ne spuneau să luăm bani, să nu fim proşti. Dacă ni se oferă bani, să-i luăm şi să îi împărţim, pentru că nu va afla nimeni. Ei sunt cei care
ne-au instigat, iar în momentul descinderii în vamă, aceştia erau deja transferaţi. Îmi amintesc de Andreea Brebenoiu, şefa noastră de grupă, care, în tinereţe a fost stripteuză, că ne încuraja să luăm bani, iar acum lucrează la Inspectoratul de Poliţie Timiş, şi alţi colegi de-ai noştri dau declaraţii la DNA din cauza ei”, a spus un angajat de la Frontieră.
Filmată când făcea sex oral
Mai mult, Brebenoiu, care a lucrat la vamă din 2006 până la începutul acest
ei luni, apare într-un filmuleţ postat pe internet în 2010, în timp ce îşi satisface oral partenerul. Până acum nu se ştie unde a fost făcută înregistrarea şi nici cine e bărbatul.
Şefa de la Halmeu se plângea de salariaţi
Scandalul continuă şi în cazul arestărilor de la Vama Halmeu, Satu Mare. Din interceptările procurorilor reiese că Nicoleta Dobrescu, fosta şefă a vămii, care e cercetată de DNA pentru că şi-ar fi cumpărat postul cu 130.000 de euro, era nemulţumită de faptul că poliţiştii de frontieră se amestecau în afacerile vameşilor cu contrabandiştii de ţigări.
Dobrescu: Tot timpul poliţia ne călăreşte, că asta face. Să îmi bag piciorul în ei.
Giurea: Problema este să încercăm să găsim două ture în care într-adevăr să avem încredere! Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot aranja la nivelul ăsta. Simplu ca bună ziua. Dau şef de tură, îţi dau tura de serviciu, să ştii ce ai de făcut.
Asta este ceea ce mă interesează. *sursa – interceptările procurorilor
Lider de sindicat, acuzat că a luat mită
Potrivit unor surse din sistemul vamal, citate de Realitatea TV, o inspectoare şi-a cumpărat postul cu 20.000 de dolari, sumă care ar fi ajuns la actualul lider al Sed Lex.
“Nu mi-a dat nimeni niciun ban. N-am văzut-o niciodată”, a declarat Vasile Marica (foto), preşedintele sindicatului Sed Lex.
Au murit la frontieră
Zi neagră, sâmbătă, în Vama Albiţa, Vaslui. Dimineaţa, un bătrân de 81 de ani, de origine greacă, a murit subit pe bancheta din spate, iar paramedicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic. După-amiază, un şofer de TIR bulgar a făcut un atac cerebral care i-a fost fatal, după o ceartă cu vameşii în timpul controlului.
Fostul şef al poliţiei ştia despre angajările ilegale, dar nu a luat nici o măsură
Fostul şef al poliţiei, comisarul Petre Tobă, ştia detaliile angajărilor ilegale din Jandarmerie, însă singura măsură pe care a luat-o a fost să scape cât mai repede de cei trei subalterni de-ai lui.
Ancheta privind modul în care Jandarmeria a deblocat trei posturi de ofiţer şi a organizat concursul pentru ocuparea acestora a început la sfârşitul anului trecut. Fostul şef al Poliţiei Române Petre Tobă a fost destituit pe 23 noiembrie, la scurt timp după consumarea acestui episod. Motivele oficiale au fost legate de scandalul de la Piatra-Neamţ, în care şeful poliţiei judeţene a fost acuzat că avea legături cu interlopi. Cu toate acestea, potrivit Realitatea TV, care citează un angajat al Direcţiei de Resurse Umane din IGPR, Tobă ştia despre neregulile făcute şi chiar a semnat rapoartele de transfer, apoi a încercat să scape de noii salariaţi.
Spargere la Poliţia Capitalei
Poliţia Capitalei face cercetări privind spargerea unui birou de la Serviciul Resurse Umane din cadrul instituţiei, în urma căreia un dosar privind cererea de mutare a unui jandarm la poliţie a dispărut. Diana Sarca, ofiţer de presă de la Poliţia Capitalei, a declarat că evenimentul a avut loc pe 28 decembrie 2010. Oamenii legii susţin că incidentul nu ar avea vreo legătură cu scandalul încadrărilor ilegale în Jandarmeria Română.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b9460d8ecf873a02acb4600f14dfcbf8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d5e3f8ab9426a389875bbd2e60fdaafd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_cf916d8e4fc701a94fbdbb219720e815.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3cf16b1a28c06d30f1c506b114d249e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2011/02/4679-333800-vama.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/diana-buzoianu-a-anuntat-reguli-noi-pentru-iazurile-piscicole-avem-cratere-cu-apa-si-oamenii-au-murit-inotand-acolo-2-e1776508077450.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gravida.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gheorghe-turda-si-saveta-bogdan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/nicolae-ciuca-dna-urmarire-penala-in-rem-e1732042218895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/deputat-pnl-cristian-buican-primit-ordin-mobilizare-armata-daca-nu-ma-prezint-risc-inchisoare-e1776494446924.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ministru-florin-barbu-valiza-louis-vuitton-mii-euro-cadou-nu-cunosc-marca-e1776486308886.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/prognoza-meteo-vreme-19-aprilie-2026-e1776501640160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/gratar-1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/asf-reguli-noi-pensii-pilon-iii-fara-90-retragere-bani.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/judecatoare-cornelia-olteanu-foto-arhiva-personala-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.