4018-150131-ha.jpg

Tot mai mulţi români sunt înşelaţi la casele de schimb valutar. Numai luna trecută comisarii ANPC au constatat abateri, privind informarea consumatorilor, la 378 din 426 de operatori economici controlaţi. Iată de ce trebuie să ţineţi cont pentru a nu fi păcăliţi:

Cereţi formularul de tranzacţie

verificaţi cu atenţie cursul valutar menţionat în dreptul valutei pe care doriţi să o schimbaţi;
interesaţi-vă dacă acel curs e valabil pentru bancnote sau pentru cecuri de călătorie. În acest sens, Ordinul ANPC 205/07 prevede existenţa unor panouri separate pentru bancnote, cecuri de călătorie sau vouchere;
verificaţi comisionul. Acesta trebuie să fie vizibil, înscris cu roşu pe un panou;
solicitaţi casierului formularul de acceptare a tranzacţiei înainte de efectuarea schimbului;
citiţi cu atenţie informaţiile menţionate în acest formular, respectiv: cursul, suma ce urmează a fi încasată şi comisionul;
nu semnaţi formularul dacă nu sunteţi de acord cu efectuarea tranzacţiei. Dacă după ce semnaţi vă daţi seama că v-aţi păcălit, reclamaţia ulterioară nu mai este luată în considerare.

În cazul în care aţi efectuat schimburi valutare fără să semnaţi un astfel de formular şi aţi realizat că aţi fost păgubiţi, vă puteţi adresa în scris Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor în raza căruia activează operatorul economic. Ataşaţi la reclamaţie şi eventuale dovezi (copie a bonului fiscal, fotografii care să ateste valoarea cursului etc.).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.