Cu toate acestea, șeful Secției de Nefrologie, dr. Mihaela Bălgrădean a avertizat că este posibil ca în cazul unuia dintre pacienți, ar putea apărea o afectare neurologică.
„A venit într-o stare gravă spre foarte gravă. În sensul în care avea niște semne clinice care ne-au determinat încă de la examenul inițial să ne gândim că e vorba de această formă de boală. Diagnosticul s-a confirmat foarte repede, în cursul serii. La momentul respectiv am spus că este vorba de un sindrom hemolitic uremic, care nu avea semne foarte severe de insuficiență renală acută, dar și am atenționat asupra acestui lucru — era și este o formă extrem de hemoragică de boală. În sensul că emitea scaune cu sânge digerat, amestecate cu scaune cu sânge proaspăt. Lucrurile acestea au continuat în cursul după amiezii, motiv care ne-a determinat ca spre seară să montăm un cateter peritoneal și să pornim dializa peritoneală. Evoluția scaunelor diareice s-a oprit, însă copilul a început să prezinte progresiv o agitație motorie extremă, ceea ce pe noi ne face să ne gândim la o afectare neurologică în cadrul bolii”, a spus dr. Bălgrădean.
Sumar:
- Prefect Argeș: 32 de copii cu scaune diareice sunt internați în acest moment, în spital
- UPDATE | Ministrul Sănătăţii cere demisia conducerii Spitalului din Piteşti
- Premierul Dacian Cioloş se implică în cazul bebeluşilor din Argeş: ”Trebuie să identificăm cauza infecţiei”
- Cioloș, nemulțumit de prestația ministrului Sănătății în cazul copiilor din Argeș. Achimaș-Cadariu ar putea fi demis
- Starea bebelușilor de Spitalul Marie Curie s-a îmbunătățit. Au mai rămas doar șapte internați
- Trei bebeluși sunt încă în stare critică la „Marie Curie”. Două cazuri au fost stabilizate
- Șapte bebeluși mai sunt internați la Marie Curie. Medic: „Este o boală care va fi urmărită mult timp de acum încolo”
- Al treilea deces la Spitalul „Marie Curie”
- Mărturii dureroase ale părinților internați cu bebelușii la Marie Curie: ”Şi copiii voştri pot fi în pericol”
- Testele pe portocale sunt irelevante. Şeful ANSVSA: N-am făcut analize pentru E.coli
- Nici portocalele nu sunt de vină pentru îmbolnăvirea bebelușilor internați la Marie Curie
- BACTERIA E.COLI | Controale la Spitalul de Pediatrie din Pitești | Medic de la Marie Curie: ”Este vorba de un tip de septicemie extrem de grav”
Reprezenranții spitalului Marie Curie din Capitală au declarat sâmbătă dimineață, după vizita ministrului Sănătății că starea copiilor intrenați cu sindrom hemolitic uremic este evident îmbunătățită, niciunul dintre ei nemaifiind la terapie intensivă.
Mai mult, doi dintre bebeluși ar urma să fie externați la începutul săptămânii viitoare.
Şase bebeluşi sunt în continuare internaţi la Spitalul Marie Curie din Capitală cu sindrom hemolitic-uremic, dintre care trei fac dializă. În timp ce numărul copilaşilor care ajung în spital creşte, autorităţile nu au nici un răspuns legat de sursa îmbolnăvirii micuţilor.
A trecut aproape o lună de la apariţia primelor cazuri de îmbolnăvire cu sindrom hemolitic-uremic, iar autorităţile nu prea au aflat nimic. După ce ministrul sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a declarat, joi, că s-a identificat sursa îmbolnăvirii cu E-coli, specialiștii vin și cu o nouă ipoteză: este posibil ca infecția să se fi transmis de la om la om, de la părinte la copil. Însă, nu toţi copilaşii au fost infectaţi cu bacteria E-coli.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cba17ebece973c607b4a6c5d7326fefd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d26dd280db47f6c527ebb1812be88cdd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9a422a4767982437d1460a2246984ed7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b7839103e33d841718ba419d1e7bd7be.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8e4a2685e8d00186c3b07fd31dceac92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_239d310aaadf51a5e23bd4f4a1bd328e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9a32a35bf37f718e820725f4f3ce1836.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c570666b2217e7eaeaddaa8a4d7863b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_80a09c649dd13e5229b1640f533a1d4c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ffabc27a899d6c81bbfda1754bf5eb8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/02/e.coli_-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e80027ef4778596bbded749cfb1ebc99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/ilustratie-ploaie-inquam-photos-scaled-e1776403472321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/madalin-ionescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/kaan-mirac-sezen.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_41bfa6e666e56fe072b6b3f223304899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/scandal-in-guvernul-bolojan--florin-barbu-si-alexandru-nazare-se-cearta-pe-motorina-ieftina-pentru-fermieri-si-proiectul-este-blocat--ce-risca-romania-document.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pasageri-llocuri-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/portia-de-carte-17-aprilie2--foto-freepik-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/durere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/decese-suspecte-spital-sfantul-pantelimon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/10/conflict-munca-shutterstock1209564136-copy-scaled-e1729282256127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-alegi-paharul-pentru-bauturi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/drona-tulcea-e1776401167402.webp)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/viata-pacientilor-dependenti-de-dializa-este-pusa-in-pericol-prin-blocarea-unor-licitatii-suspecte--foto-geminigeneratedimage-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/catuse-si-ciocan-judecator-e1773857995950.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan--foto-gov-ro.jpeg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.