În Dobrogea şi în Bărăgan cerul rămâne acoperit de nori. Pe timpul zilei nu prea sunt semne de precipitaţii, dar la noapte, în sud-estul extrem, e posibil să cadă lapoviţă şi să se formeze polei. Vântul se domoleşte, iar temperaturile, în creştere faţă de miercuri, ajung la 7 – 8 grade Celsius.
Se încălzeşte uşor şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Înnorările persistă, dar şansele de precipitaţii sunt aproape inexistente. Vântul nu exagerează, iar maximele urcă până la 4 – 5 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei atmosfera se menţine mohorâtă, dar precipitatile se răresc. Cu totul izolat ar putea să plouă slab sau să cadă lapoviţă. Vântul va suflă cel mult moderat, iar termometrele vor indică 2 – 3 grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş norii vor fi numeroşi şi îndeosebi în prima parte a zilei vor aduce precipitaţii mixte, slabe cantitativ. În regimul termic nu prea apar schimbări faţă de ziua trecută.
Şi în vestul ţării cerul va fi înnorat întreagă zi şi va plouă slab sau va cădea lapoviţă din loc în loc. Vântul nu va pune probleme, iar maximele se vor opri la 4 – 5 grade.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.