În fapt, întreaga instalaţie va consta din două lasere cu puteri de 1.000 de ori mai mari decât ale celor existente şi un tun de fascicule gama cu o putere de un milion de ori mai mare decât oricare altul din lume. Experimentul va semăna oarecum cu ceea ce am văzut în filmul “Star Trek”, dar se va derula cu viteza luminii. În incinta supusă experimentului, în punctul A se va pune un obiect. Acesta, fiind materie, este format din atomi. Fiecare atom are un nucleu şi un înveliş de electroni.
Transport cu viteza luminii
În prima fază, laserele şi fasciculul gama vor crea în incinta în care se află obiectul un câmp electric mai puternic decât oriunde în Univers. Acest câmp va deplasa electronii cu viteza luminii, din punctul A în alt loc, pe care îl numim B, din aceeaşi incintă.
Instantaneu, electronii vor atrage după ei nucleele atomilor de unde au fost smulşi. Astfel, întregul obiect se va deplasa cu viteza luminii dintr-un loc în altul. “Da, vom experimenta teleportarea, pentru că acel câmp electric uriaş pe care îl vom crea va transporta materia. În ianuarie am prezentat teoria în Statele Unite, iar entuziasmul a fost extraordinar. Acum toată lumea aşteaptă laserul de la Măgurele”, ne-a declarat Nicolae Zamfir, directorul IFIN.
Proiectul costă 280 de milioane de euro
Laserul de la Măgurele face parte dintr- un proiect european în care mai sunt angrenate Cehia şi Ungaria. “Proiectul de la Bucureşti costă 280 de milioane de euro, din care 17% reprezintă contribuţia României, iar restul banilor vine de la UE. Până în ianuarie 2012 trebuie să obţinem avizul Guvernului de la Bucureşti, pentru că altfel pierdem finanţarea occidentală”, ne-a spus Nicolae Zamfir.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Locul din România unde s-a deschis o cafenea într-un munte de sare. Mulți turiști deja au venit să o viziteze
FANATIK.RO
Locul din România unde s-a deschis o cafenea într-un munte de sare. Mulți turiști deja au venit să o viziteze
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a contesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Observatornews.ro
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a contesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI