Incendiul, care a izbucnit marți după-amiază, a fost lichidat în jurul orei 20:00. Coloana neagră se putea observa de la zeci de kilometri distanță, iar zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor.

Reprezentanţii ISU Constanţa au precizat că au ars materiale combustibile în curtea unei societăți comerciale private, pe o suprafață de aproximativ 1.700 metri pătrați.

„Au fost degajări masive de fum din cauza incendiului, au ars deşeuri de plastic. Pana de poluare nu s-a îndreptat spre zona rezidenţială, motiv pentru care nu a fost dat nici mesaj Ro-Alert. Am luat legătura cu Agenţia pentru Protecţia Mediului care s-a deplasat în zonă să realizeze monitorizarea”, a precizat Steluţa Popescu.

Au fost mobilizate pentru localizarea și lichidarea incendiului patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj SMURD B.

În imaginile filmate cu drona se observă cantitățile mari de fum. Autoritățile au spus că nu au fost raportate victime, iar angajații depozitului de deșeuri au reușit să se autoevacueze.

La fața locului au ajuns și specialiștii de la Arme și Explozibili din cadrul IPJ Constanța. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită, iar proprietarii centrului de colectare a deșeurilor reciclabile urmează să fie audiați.

Educația primește un procent din PIB mai mic decât în 1995. Câți bani s-au alocat în ultimii 30 de ani
Recomandări
Educația primește un procent din PIB mai mic decât în 1995. Câți bani s-au alocat în ultimii 30 de ani


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Playtech.ro
Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley. Ce șanse are mariajul lor: 'Singura...'
Viva.ro
Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley. Ce șanse are mariajul lor: 'Singura...'
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Cine a făcut-o să plângă pe Gina Pistol la propria nuntă. Tatăl vedetei, apariție surprinzătoare
FANATIK.RO
Cine a făcut-o să plângă pe Gina Pistol la propria nuntă. Tatăl vedetei, apariție surprinzătoare
Imagini șocante, surprinse la Reșița. Apele mătură totul în cale, iar mai multe mașini au fost luate pe sus | VIDEO
Știrileprotv.ro
Imagini șocante, surprinse la Reșița. Apele mătură totul în cale, iar mai multe mașini au fost luate pe sus | VIDEO
Filmul tragediei în care Marian şi Adelin, tată şi fiu, au pierit pe loc, după ce au intrat cu ATV-ul în stâlp. Mama murise acum două luni, de la o boală incurabilă
Observatornews.ro
Filmul tragediei în care Marian şi Adelin, tată şi fiu, au pierit pe loc, după ce au intrat cu ATV-ul în stâlp. Mama murise acum două luni, de la o boală incurabilă
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Unica.ro
La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie