Potrivit sursei menționate, din cauza unei autoutilitare răsturnate pe suprafața de rulare, șoferii nu au mai avut răbdare să stea în coloană până se eliberează carosabilul, astfel că au făcut cale întoarsă, rulând pe contrasens.

Cei care au urmărit imaginile au cerut pedepse dure pentru cei implicați, întrucât au pus în pericol circulația celorlalți participanți la trafic.

Poliția a demarat verificări în vederea identificării conducătorilor auto și luarea măsurilor legale.

„În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apar mai multe autoturisme circulând pe contrasens, vă comunicăm faptul că poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa s-au autosesizat şi efectuează verificări în vederea identificării conducătorilor auto şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Constanţa, conform News.ro.

Mai multe accidente în lanț au avut loc, vineri dimineață, pe Autostrada A2 București-Constanța, după ce în zonă a fost ceață densă. Inițial, autoritățile au anunțat un carambol cu 20 de mașini, însă în timpul intervenției bilanțul a devenit tot mai grav. Au fost implicate cel puțin 50 de vehicule.

Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție, iar zeci de ambulanțe, precum și un elicopter SMURD, au intervenit la fața locului. Un bilanț al răniților arată că 17 persoane, dintre care 5 copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”
Recomandări
Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”

Un alt accident în lanț, cu cinci mașini implicate, a avut loc și duminică pe sensul dinspre București către Constanța.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO
După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Comoara veche de secole găsită în casă care va îmbogăți o familie. A fost descoperită din întâmplare
Playtech.ro
Comoara veche de secole găsită în casă care va îmbogăți o familie. A fost descoperită din întâmplare
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Ce pensie va avea un român cu 4.000 de lei salariu, după 35 de ani de muncă
Observatornews.ro
Ce pensie va avea un român cu 4.000 de lei salariu, după 35 de ani de muncă
O româncă, dansatoare într-un club de noapte, a devenit eroină în Italia, după ce și-a salvat angajatorul de la un atac cu cuțitul. Cum a procedat femeia
Știrileprotv.ro
O româncă, dansatoare într-un club de noapte, a devenit eroină în Italia, după ce și-a salvat angajatorul de la un atac cu cuțitul. Cum a procedat femeia
Ce înseamnă, de fapt, luminile intermitente de pe routerul WiFi. Două dintre ele nu trebuie ignorate niciodată
FANATIK.RO
Ce înseamnă, de fapt, luminile intermitente de pe routerul WiFi. Două dintre ele nu trebuie ignorate niciodată
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
Cel mai important eveniment multidisciplinar din România
PUBLICITATE
Cel mai important eveniment multidisciplinar din România