De Octavian Cojocaru,

Până acum, pentru europeni acest virus a fost doar unul „de import” și a fost semnalat la persoane care au călătorit pe alte continente.

Specialiștii au avertizat că încălzirea globală poate duce la răspândirea țânțarului care transmite acest virus și în Europa, a notat CNN.

De la momentul începutului răspândirii virusului Zika, Europa s-a confruntat cu sute de cazuri, toate însă „de import”.

Încălzirea globală e de vină

Țânțarii care transmit acest virus au început să se adapteze și în Europa.

Toți cei trei pacienți din Hyeres au dezvoltat simptomele virusului la câteva zile unul după celălalt, ceea ce înseamnă că, probabil, au făcut parte din același ciclu de transmitere.

Toți s-au refăcut, iar autoritățile locale au transmis că riscul de propagare a virusului în zonă este minim.

Însă încălzirea globală și călătoriile frecvente între Europa și zonele tropicale pot aduce maladiile din acea parte de lume aici.

„Este pentru prima dată când au fost identificate cazuri Zika dobândite local, ceea ce reprezintă noi provocări pentru controlul acestor boli”, a declarat, pentru CNN, Moritz Kraemer, cercetător în bolile infecțioase la Universitatea din Oxford.

El e bărbatul care a spulberat ursul în Harghita. Primele declarații
Recomandări

El e bărbatul care a spulberat ursul în Harghita. Primele declarații

Țânțarii „vinovați” de transmiterea acestui virus sunt „Aedes aegypti”, care nu sunt obișnuiți în sudul Franței.

Se pare că, mai nou, și țânțarii „Aedes albopictus” au devenit obișnuiți ai zonei și el este bănuit și pentru transmiterea febrei Dengue, altă maladie tropicală.

Acest tip de țânțar a fost observat la scară largă în sudul Europei și chiar în părțile nordice, au dezvăluit specialiștii.

„Temperaturile mai calde favorizează supraviețuirea sa, dar, pe măsură ce avansăm spre iarnă, este mult mai puțin probabil să vedem cazuri noi.

Dar, când temperaturile globale cresc, acest țânțar se poate răspândi în nordul Europei și putem vedea mici grupuri de cazuri, mai la nord”, au avertizat specialiștii.

Cercetători britanici au avertizat că există riscul ca, până în 2050, virusul să poată afecta jumătate din populația globului.

Bărbatul care și-a pierdut familia în tragedia din Timișoara: „Medicii s-au gândit că soția a încercat să se sinucidă”
Recomandări

Bărbatul care și-a pierdut familia în tragedia din Timișoara: „Medicii s-au gândit că soția a încercat să se sinucidă”

E riscant pentru gravide

Virusul Zika a fost descoperit cu 70 de ani în urmă, în pădurea Zika, din Uganda, de unde și-a luat și numele.

În diferite părți ale lumii – Africa, sud-estul Asiei, Insulele Pacificului – au apărut focare izolate, dar niciun fel de complicații majore nu au fost legate de virus până când s-a rtăspândit în Brazilia, care a raportat un focar extins la Organizația Mondială a Sănătății din martie 2015.

De curând, virusul s-a extins în America Centrală și de Sud. Începând cu luna martie 2018, specialiștii au estimat că există cel puțin 90 de țări și teritorii cu transmiteri active ale virusului Zika.

Majoritatea persoanelor infectate cu virusul Zika nu vor prezenta simptome.

Febra, erupțiile cutanate, durerile articulare și conjunctivita (ochii roșii) sunt cele mai frecvente simptome ale virusului Zika. Unii pacienți pot prezenta, de asemenea, dureri musculare sau dureri de cap.

Minciuni în tragedia de la Timișoara! Situația clară a apelurilor de la 112 spune totul despre nepriceperea autorităților
Recomandări

Minciuni în tragedia de la Timișoara! Situația clară a apelurilor de la 112 spune totul despre nepriceperea autorităților

Principala pericol îl reprezintă pentru femeile care sunt însărcinate sau ar putea rămâne gravide, deoarece virusul poate provoca microcefalie – o tulburare neurologică care duce la nașterea bebelușilor cu capete anormal de mici, care la rândul lor poate provoca probleme severe de dezvoltare și uneori chiar moartea.

O infecție cu Zika poate provoca și alte defecte la naștere, inclusiv probleme de ochi, pierderi de auz și afectare a creșterii. De asemenea, poate provoca avortul.

Citeşte şi:

Primul interviu oferit de soția lui Michael Schumacher după teribilul accident al fostului campion de Formula 1: „Nu am uitat cui trebuie să-i mulțumesc”

Adriana Nedelea va prezenta exit poll-ul IRES duminică la ora 21.00, pe libertatea.ro!

Ultimele clipe din viața lui Iulian. Camerele de luat vederi l-au surprins pe băiețelul dispărut din Pecineaga înainte să cadă în bazin

Dezvăluire colosală! Cum l-a salvat pe Laurențiu Reghecampf de la moarte
GSP.RO

Dezvăluire colosală! Cum l-a salvat pe Laurențiu Reghecampf de la moarte

Horoscop 21 noiembrie 2019. Capricornii au tendința să fie mai duri cu cei din jur
HOROSCOP

Horoscop 21 noiembrie 2019. Capricornii au tendința să fie mai duri cu cei din jur