Cuprins:
Volodimir Zelenski solicită ajutor internațional în războiul cu Rusia
Publicația l-a întrebat pe Zelenski ce compromisuri este dispus să facă pentru a pune capăt războiului. „[Ești gata] să renunți la Crimeea sau Donbas, cel puțin temporar?” a întrebat jurnalistul.
Zelenski a oferit un răspuns sincer, care nu face decât să arate forța pe care o au rușii.
„Nu putem renunța la teritoriile noastre. Constituția Ucrainei ne interzice să facem acest lucru. De facto, aceste teritorii sunt acum controlate de ruși. Nu avem puterea să le eliberăm. Ne putem baza doar pe presiunea diplomatică din partea comunității internaționale pentru a-l forța pe Putin să se apropie de masa negocierilor”, a spus președintele Ucrainei.
Ce spune despre negocierile cu Vladimir Putin
Zelenski a fost întrebat și dacă este gata să se așeze la aceeași masă de negocieri cu Vladimir Putin. „Nu cine stă în fața ta contează. Contează în ce stare te afli atunci când negociezi. Nu cred că suntem într-o poziție slabă, dar nici nu suntem într-o poziție puternică. Vom fi în NATO? Nu știm. Vom face parte din Uniunea Europeană? Da, în viitor, dar când?
![Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_8b74a20341774bc9a6bd195e54556c0b.jpg)
Să stai la masa negocierilor cu Putin în asemenea condiții ar însemna să-i dai dreptul de a decide totul în partea noastră de lume. Mai întâi trebuie să dezvoltăm un model, un plan de acțiune sau un plan de pace – cum vrei să-i spui. Apoi îi putem prezenta lui Putin sau, mai larg, rușilor”, a spus liderul de la Kiev.
Zelenski a subliniat că niciun lider mondial „nu are dreptul de a negocia cu Putin fără Ucraina”. „Nu am delegat nimănui acest mandat. Suntem victime”, a spus președintele ucrainean.
Video: Rafinăria Novoshakhtinsk, din regiunea rusă Rostov, lovită de armata ucraineană în noaptea dintre miercuri spre joi, cu drone kamikaze.
Sursa: X
Statele Unite s-au implicat în conflict
Autoritățile ucrainene, potrivit surselor WSJ, în decembrie au început negocierile pentru încheierea războiului ruso-ucrainean cu echipa președintelui ales al SUA Donald Trump, care a spus în repetate rânduri că este gata să pună capăt rapid acestui conflict.
Zelenski s-a întâlnit cu Trump la Paris pe 7 decembrie, întâlnirea fiind organizată de președintele francez Emmanuel Macron. După discuțiile de la Paris, Trump a cerut părților să înceteze focul și să înceapă negocierile.
![În trei luni, niciun soldat din Coreea de Nord nu va mai lupta pentru Rusia în războiul cu Ucraina: „Toți vor fi morți până în aprilie”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_313dab442a54384f30a70eefeeb5dfe6.jpg)
Kremlinul a răspuns că Rusia este deschisă negocierilor, dar pentru a începe tratativele, autoritățile ucrainene trebuie să ridice interdicția de contact cu conducerea rusă. Autoritățile ucrainene au declarat în repetate rânduri că Rusia nu este pregătită pentru negocieri.
![](https://static4.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-openid/assets/images/avatar.png)
Omega • 19.12.2024, 00:01
Mai întâi a făcut planul de victorie. După două luni face planul de pace. La anu' va face planul de fugă
![Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_55248e789613263229bd197bb42e2942.jpg)
![„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0b787ba1534d187f06590060328a5ea6.jpg)
![Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d99eac624205f8a308c2b9f0edc7f222.jpg)
![Descoperirea care schimbă ce știam în domeniul energiei. Ce se întâmplă cu panourile solare puse pe casă în timpul zilei și al nopții](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_26be61c4f3f0e9676b683c21bf11c0c7.jpg)
![Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_bf6eeb910c90bc6492cbbd932ad4ebfd.jpg)
![Cine este "Raisa", noua vedetă a conspiraționiștilor de pe TikTok, care îl promovează pe Călin Georgescu. Reacţia MApN](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d3952e0063560baa9b64174d9aeafd04.jpg)
![Horoscop 17 ianuarie 2025. Gemenii nu au chef astăzi să facă ceea ce știu că le este necesar, pentru că nu vor să suporte această presiune](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_76d5f3ac39a2c25427baa981b61754ba.jpg)