„Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Am fost pregătit în ultimii doi ani. Și cred că fără negocieri, nu putem pune capăt acestui război”, a declarat Zelenski, într-un interviu exclusiv pentru CNN.
„Dacă există doar 1% șansă ca noi să oprim acest război, cred că trebuie să profităm de această șansă. Trebuie să facem asta. Vă pot spune despre rezultatul acestor negocieri. În orice caz, pierdem zilnic oameni, oameni nevinovați pe teren”, a mai spus Volodimir Zelenski.
Președintele ucrainean a adăugat că „forțele ruse au venit să ne extermine”, însă poporul și armata ucraineană pot demonstra că sunt capabili să „dea o lovitură puternică”, să riposteze.
„Dar, din păcate, demnitatea noastră nu va salva vieți. Deci, cred că trebuie să folosim orice format, orice șansă pentru a avea o posibilitate de negociere, posibilitate de a vorbi cu Putin. Dar dacă aceste încercări eșuează, asta ar însemna că acesta este al Treilea Război Mondial”, a mai spus Zelenski.
Tot la CNN, Volodimir Zelenkski a declarat că există „compromisuri” pe care Ucraina nu le poate face în negocierile cu Putin.
Întrebat despre cererile Rusiei – inclusiv ca ei să recunoască că Crimeea face parte din Rusia, că Luhank și Donețk sunt republici independente și garanția că Ucraina nu va fi niciodată membră a NATO, Zelenski a răspuns că „există compromisuri pentru care nu putem fi pregătiți ca stat independent”.
„Orice compromisuri legate de integritatea noastră teritorială și suveranitatea noastră, iar poporul ucrainean a vorbit despre asta, nu i-au întâmpinat pe soldații ruși cu un buchet de flori, i-au întâmpinat cu curaj, cu arme în mâini”, a mai spus președintele ucrainean.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia