Miercuri, în ţară, cerul va avea înnorări accentuate, iar în sudul, centrul şi vestul ţării va ploua. În restul regiunilor vor cădea precipitaţii pe arii restrânse.
De asemenea, se vor semnala averse, vor fi descărcări electrice, iar vântul va bate cu intensificări de scurtă durată. Cantităţile de apă vor fi însemnate, iar izolat vor fi şi conditii de grindină.
Maximele termice se vor situa între 15 şi 22 de grade, iar minimele între 3 şi 12 grade.
Miercuri, în Bucureşti, cerul va fi înnorat, iar în timpul zilei vor cădea ploi de scurtă durată. Totodată, se vor semnala intensificări ale vântului şi descărcări electrice.
Maximele termice vor fi de circa 20 de grade, iar minimele se vor situa între 8 şi 10 grade Celsius.
Joi, de 1 mai, în ţară, vremea se menţine instabilă, cu înnorări temporare în timpul zilei şi ploi în vestul, sudul şi centrul ţării. Pe arii restrânse, vor cădea precipitaţii şi în restul regiunilor.
Mai mult, ploile vor fi însoţite de averse şi, pe alocuri, de descărcări electrice, iar vântul va bate slab până la moderat.
Maximele termice vor fi cuprinse între 15 şi 22 de grade, în vreme ce minimele se vor situa între 3 şi 11 grade.
Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă, pe cer nu vor fi nori, iar în cursul zilei temperaturile vor avea valori de 17 – 18 grade Celsius.
Joi, în Bucureşti, cerul va fi temporar noros, în cursul zilei sunt şanse să plouă, iar vântul va bate slab până la moderat.
Temperaturile maxime în Capitală vor fi de 20 – 21 de grade, iar minimele de 9 – 11 grade Celsius.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro