Ouăle fatale ale justiției românești

Profesorul Persikov descoperă accidental o rază în stare să accelereze dezvoltarea organismelor vii și să le mărească agresivitatea. Autoritățile, dornice să rezolve rapid o criză, decid să folosească descoperirea fără a-i înțelege pe deplin efectele.

O eroare administrativă și un exces de încredere în capacitatea statului de a controla orice proces fac ca experimentul să scape de sub control. Nu se ajunge la rezultatele așteptate, în schimb, apar creaturi monstruoase care amenință întreaga societate. 

Astfel, Bulgakov construiește o alegorie despre pericolele birocratizării excesive, despre iluzia controlului absolut și despre modul în care instituțiile create pentru a rezolva probleme pot ajunge să genereze, și să gireze, crize și mai mari.

Mutând planul în România contemporană, nuvela oferă un cadru interesant pentru analiza unor fenomene politice și instituționale de la noi din țară. Dincolo de contextul epocii în care a fost scrisă, „Ouăle fatale” ridică o întrebare esențială: ce se întâmplă atunci când un sistem creat pentru a servi societatea sau anumite interese particulare începe să funcționeze după propria sa logică, producând efecte pe care nici creatorii săi nu și le-au dorit și pare că nici nu le-au anticipat?

Putem forța nota mergând în direcția interpretării evoluției sistemului judiciar din România după anii 2000. Mai mult sau mai puțin interesați, mai mult sau mai puțin onești, susținătorii reformelor de pe vremea tandemului Băsescu – Macovei au considerat că întărirea independenței justiției și consolidarea instituțiilor anticorupție sunt necesare pentru modernizarea statului și pentru apropierea a ceea ce ei defineau a fi standardele europene. Măcar formal, discursiv, „experimentul” a urmărit crearea unor mecanisme capabile să limiteze abuzurile politice și să impună respectarea legii.

Criticii acestor transformări susțineau, și încă susțin, că (în timp) anumite instituții au acumulat o influență tot mai mare și, logic, au început să joace un rol care depășește simpla aplicare a legii. În această interpretare, sistemul a dobândit o logică proprie, devenind capabil să influențeze cariere politice, să genereze conflicte publice și să afecteze inclusiv persoane care, la un moment dat, au susținut consolidarea sa.

Aici apare analogia cu „Ouăle fatale”. În nuvelă, autoritățile cred că pot controla efectele descoperirii lui Persikov. În realitate, rezultatul este exact opusul: creaturile rezultate din experiment devin imposibil de stăpânit și amenință întreaga societate. În lectura critică a evoluției justiției românești văd un proces similar. Instituții create pentru a rezolva boli societale ajung să genereze tensiuni noi, iar mecanismele construite pentru control și echilibru devin ele însele surse de conflict.

Cazurile care îi implică pe Ciprian Ciucu și Dominic Fritz pot fi invocate ca exemple ale acestei dinamici. În această logică, persoane percepute ca reprezentanți ai unei generații politice favorabile reformelor se confruntă ulterior cu proceduri, investigații sau dispute instituționale care provin din același sistem pe care l-au susținut. 

„Sistemul își devorează copiii”, iar mecanismele de putere ajung să se întoarcă împotriva propriilor promotori? Lecția lui Bulgakov este una mai profundă. Problema nu este existența științei, după cum problema nu este existența justiției. 

Pericolul apare atunci când oamenii cred că pot crea mecanisme perfecte, capabile să rezolve definitiv probleme extrem de complexe. „Ouăle fatale” subliniază apăsat că orice instituție, oricât de bine intenționată ar fi ea – nici măcar nu a fost așa la noi, toate aceste instituții au fost folosite ca pumnale pentru rezolvarea unor conflicte politice precise – trebuie privită cu precauție și supusă în permanență unui control civil, control popular, dacă vreți, să fie capabilă în a-și recunoaște propriile limite. În absența acestora, instrumente create pentru a proteja societatea riscă să producă exact efectele pe care trebuiau să le prevină.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE