Fragmentul,  care reprezintă o bucată dintr-o aripă, a fost analizat de experții de la Biroul australian pentru Siguranța Transportului și au confirmat că proveniența acestora.  Specialiștii erau oricum convinși că acesta aparțin avionul Malaysia Airlines, având în vedere că nici un alt avion Boeing 777 nu s-a mai prăbuşit vreodată în emisfera sudică şi nici unul nu a pierdut vreo piesă în ocean.

Obiectul a fost descoperit de doi turişti pe Insula Rodrigues, în Arhipelagul Mauritius. Alte două obiecte ale epavei au fost confirmate ca aparținând zborului MH370. Prima a fost recuperată de pe insula franceză Reunion în iulie 2015, iar a doua a fost găsită pe insula Pemba de pe coasta Tanzaniei.

Avionul companiei Malaysia Airlines a dispărut pe 8 martie 2014, în timp ce zbura de la Kuala Lumpur (Malaysia) spre Beijing (China). Cele 239 de persoane aflate la bord sunt considerate moarte.

Operaţiunile de căutare ale aeronavei Malaysia Airlines, printre cele mai costisitoare din istorie, au costat peste 124 de milioane de dolari şi au acoperit deja o suprafaţă de 120.000 de kilometri pătraţi.

 

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.