Aleşii din Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor plimbă de colo colo proiectul legii uceniciei, care ar fi trebuit dezbătut şi votat săptămâna trecută. Cu toate acestea, nici o comisie n-a lucrat, aşa că proiectul încă mai aşteaptă aprobarea. La fel aşteaptă şi câteva zeci de mii de tineri care visează săşi găsească de lucru după aprobarea legii. Aceasta pentru că documentul stimulează firmele să angajeze ucenici, în schimbul unor beneficii din partea statului. Mai mult, actul ar elimina şi pragul maxim de 25 de ani pentru efectuarea uceniciei.

Drepturi egale cu angajaţii

“Sunt situaţii în care, la 35-40 de ani, anumite persoane se duc în alt domeniu de muncă şi atunci este nevoie de o nouă ucenicie în zona respectivă”, a declarat ieri Liviu Pop, preşedintele Comisiei de muncă a Senatului. Faţă de vechea lege, proiectul prevede ca ucenicul să beneficieze de aceleaşi drepturi pe care le are un angajat cu carte de muncă. Mai mult, pentru cei care au până în 25 de ani, perioada de ucenicie este asimilată cu aceea de continuare a studiilor. Minorii care vor să devină ucenici vor lucra câte 6 ore pe zi, în timp ce persoanele de peste 18 ani vor avea un program de 8 ore pe zi. Şi angajatorii au de profitat de pe urma noii legi. Ei pot solicita de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă 60% din banii de asigurare pentru şomaj.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.