„Aşteptăm să luăm şi noi bilete, să mergem ca pensionarii la petrecere. Aşa, cu noaptea în cap, ce să facem? Nu avem somn, venim aici. Nu e foarte frig, este acceptabil. Eu am venit de la 5.30. La pensia noastră ne bucurăm că e ieftin, nouă ne place, ne distrăm”, a spus Lucia Prişan, potrivit mediafax.ro.

„De la ora 1.00 noaptea am venit, am mai stat în maşină, am mai ieşit afară, dar vremea a fost numai bună de stat. A venit lumea spre ziuă, dar eu de la ora 1.00, dânsul de la ora 12.00. Pentru distracţie facem orice”, a spus un alt pensionar.

„Evenimentul va avea loc la Patinoarul artificial Dunărea Galaţi, iar intrarea la petrecere se va face începând cu ora 20.00. În noaptea dintre ani, persoanele care vor participa la Revelionul Pensionarilor se vor bucura de mai multe momente artistice. Organizatorii au pregătit un program artistic care va cuprinde un spectacol susţinut de Formaţia Meteor din Iaşi, colinde, obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou”, a anunţat Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.

Citește și

O tânără psiholog din Craiova a dat lovitura cu o afacere cu roșii cherry. „Am văzut că iarna nu prea se caută roşia mare”

 

Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile