Zeci de hectare de vegetație uscată sunt cuprinse, luni după-amiază, de flăcări, în urma unor incendii puternice în județele Giurgiu și Mehedinți. Pentru protecția cetățenilor, s-au transmis mesaje prin RO-Alert, relatează News.ro. Pompierii au făcut apel să nu se dea foc la vegetația uscată, avertizând că orice scânteie poate să transforme un teren uscat, într-un incendiu major.
Cuprins:
În localitatea Grădinari, din județul Giurgiu, flăcările au cuprins aproape 20 de hectare de vegetație uscată, a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Vântul puternic a alimentat incendiul și l-a direcționat către o fabrică de mase plastice.
IGSU informează că, pe lângă suprafaţa considerabilă de teren afectată, incendiul de vegetaţie din judeţul Giurgiu se manifestă la câteva anexe din proximitatea halei pentru depozitarea maselor plastice. Misiunea prioritară este protecţia halei.
Pompierii acţionează la acest moment cu 10 maşini de stingere şi o cisternă. De asemenea, la caz se deplasează şi autospeciala cu roboţi de la ISU BIF.
Având în vedere cantitatea mare de fum degajată, a fost transmis si un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Zorile, Grădinari, Buturugeni şi Ogrezeni. Recomandarea pompierilor pentru cetățeni este să evite zona, să închidă ferestrele şi să nu se expună la fum.
Totodată, în Mehedinți, IGSU a informat că o situaţie dificilă a fost înregistrată în judeţul Mehedinţi, unde incendiile s-au extins la terenuri din localităţile Vânjuleţ şi Burila Mică. Echipajele au intervenit în scopul limitării focarelor amenințătoare pentru gospodării, un depozit de cereale şi o fermă.
În zona Burila Mică a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT, pentru protecţia cetăţenilor. Pe fondul codului roşu de caniculă şi al secetei accentuate, pompierii au făcut un apel către populaţie. Mai exact, acela de a nu arde vegetația uscată, pentru că orice scânteie poate transforma un teren uscat într-un incendiu major.
În contextul incendiilor, au fost trimise în ajutor echipaje suplimentare din judeţele Dolj şi Gorj, iar efectivele ISU Mehedinţi au fost suplimentate cu personal aflat în ture libere.
Sursa citată precizează că în judeţul Mehedinţi, incendiul din Burila Mică şi Vânjuleţ nu mai pune în pericol locuinţele, suprafaţa afectată de incendiu fiind de aproximativ 100 de hectare.