„Zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară, solicitați să intervină la un număr foarte mare de evenimente pe munte pentru această perioadă a anului. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 23 apeluri de urgență prin care se solicita intervenția echipelor Salvamont”, relatează Salvamont România.

Cinci dintre aceste apeluri au venit din județul Neamț, alte trei la serviciul Caraș-Muntele Mic, tot trei și la Sibiu, iar alte câte două în Municipiul Brașov și în Dâmbovița.

„În cazul acestor intervenții, 7 persoane au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital, un caz a fost predat la IML, iar un caz a necesitat transport aerian cu elicopterul SMURD”, transmite Salvamont.

De asemenea, au mai fost făcute 41 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

Vineri, salvamontiștii din Prahova au trebuit să intervină la o operațiune extrem de dificilă, care a durat circa 8 ore, pentru evacuarea unui turist cu mâinile rupte și traumatism la coloană, după o căzătură în timp ce escalada un perete.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.