MENIU CAUTĂ
07 Dec. 2018 13:47 , de Valentina Postelnicu

Adrian Ţuţuianu a pierdut şi locul în comisia juridică din Senat: „Se face orice pentru liniștea domnului Dragnea!”

Distribuie
Adrian Țuțuianu, care a fost exclus recent din PSD, a anunţat, vineri, că a fost înlocuit din funcția de membru al comisiei juridice din Senat. "Se pare că orice loc aș ocupa deranjez, așa că se face orice pentru liniștea domnului Dragnea", afirmă Țuțuianu.

"La cererea grupului de senatori al PSD, am fost înlocuit, la începutul acestei săptămâni, din funcția de membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. Se pare că orice loc aș ocupa deranjez, așa că se face orice pentru liniștea domnului Dragnea. Și acest "orice" trebuie luat în serios pentru că nu este o figură de stil. E realitatea ultimului an în care am fost transformat într-o țintă vie", scrie Ţuţuianu.

El precizează că prima oară l-au înlocuit de la conducerea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.

„Apoi, supărat probabil pe faptul că la Ministerul Apărării Naționale lucrurile se mișcau în direcția bună, m-au schimbat. Când spun „direcția bună”, am în vedere direcția României și a Armatei Române. Dar, poate, lucrurile acestea contraveneau intereselor altora. Nu a fost suficient! Liviu Dragnea a continuat și, rând pe rând, m-a schimbat din funcția de Președinte PSD Dâmbovița (filială cu rezultate excelente), apoi din cea de vicepreședinte PSD la nivel național și vicepreședinte al Senatului României”, afirmă senatorul PSD.

Ţuţuianu menţionează că, începând cu data de 4 decembrie, este membru al Comisiei economice, industrii și servicii.

„Și aici îmi voi face treaba cu aceeași seriozitate și dedicație. Până când? Până în momentul în care, din nou, interesele lui L.D. vor fi deranjate. Și, atunci, cu siguranță, voi fi mutat „disciplinar” la o altă comisie. Asta dacă nu se vor întâmpla surprize. „Nu aduce anul ce aduce ceasul!', mai scrie Ţuţuianu.

Imediat după ce a fost dat afară din partid, Adrian Țuțuianu a fost revocat din funcția de membru al Biroului Permanent și vicepreședinte al Senatului, în urma excluderii acestuia din PSD. În locul lui a fost pus social-democratul Șerban Valeca, din organizaţia PSD Argeş, susţinătoare a lui Liviu Dragnea.

Citeşte şi: FOTO/ La primărie, pe pavele, la școală, prin noroi. Cum explică primarul: „Acolo e șantier, doar nu era să construiesc școala în altă parte și să o plantez în Prigoreni”

Loading...
Comentarii