MENIU CAUTĂ
18 Dec. 2018 07:27

Artista Anca Pop a murit, după ce a plonjat cu mașina în Dunăre. Cântăreața era cunoscută pentru colaborarea cu Goran Bregovic

Distribuie

Victima accidentului produs, luni, în județul Mehedinți, când o mașină a căzut în Dunăre în zona localității Svinița, este cântăreața Anca Pop, scrie Observator.tv.

Poliția mehedințeană a anunțat că femeia aflată la volanul mașinii căzute în Dunăre este o femeie de 34 de ani, iar din primele informații se pare că este vorba de cântăreața Anca Pop. Actele artistei au fost găsite în mașină.

Tânăra a pierdut controlul volanului din motive necunoscute și a plonjat cu mașina în Dunăre în zona viaductului Şviniţa din judeţul Mehedinţi. Scafandrii care au intervenit la fața locului au descoperit în autoturism trupul unei femei.

Dispariția femeii care a fost găsită în mașină a fost anunțată de sora ei care a alertat duminică Poliția din Orșova.

Anca Pop este cunoscută după numele de scenă „Shamanca” a avut mai multe colaborări internaționale, cântând inclusiv cu Goran Bregovic.

Născută pe 22 octombrie 1984 la Moldova Nouă, Anca Pop și-a lansat primul album pe 12 iulie 2017 în Japonia. Acesta include piese precum „Free Love”, „Super Cool”, „Ring Around”, „Loco Poco” și „Ederlezi”.

În 2008 a colaborat cu Goran Bregovici pe albumul Champagne for Gypsies pentru care a scris două dintre piese.

La data de 27 iulie 2015, a lansat o altă versiune al videoclipului piesei „Free Love”, exclusiv pentru revista Playboy, de asemenea a apărut pe coperta revistei respective în numărul lunilor iulie-august.


Citește și: Polițiștii caută hoții de trei săptămâni. Casa şefei de protocol a lui Iohannis ar fi fost spartă de o grupare care a mai furat din locuințe din Ilfov


 

Loading...
Comentarii