MENIU CAUTĂ
12 Oct. 2018 08:10

Atenție, șoferi! De azi, benzina si motorina își schimbă denumirea la pompă. Ce vor însemna noile simboluri din benzinării

Distribuie

Benzina și motorina, dar și restul carburanților își schimbă începând de astăzi, 12 octombrie, denumirea la pompă. Măsura este stabilită la nivelul statelor europene prin Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European. Aceasta presupune introducerea unui nou sistem de etichetare a carburanţilor.

Potrivit noului sistem de etichetare, benzina va fi reprezentată la pompă prin simbolul E urmat de un număr, într-un cerc. Litera va fi urmată obligatoriu de una sau de două cifre, după caz. Astfel, dacă veți găsi inscripția E5 într-un cerc deasupra pompei, înseamnă că veți cumpăra benzină de 95 sau de 98 care are maximum cinci procente etanol. Benzina E10 va fi de 95 sau de 98 și cu 10% etanol în compoziție. Tot la sortimentul de benzină va exista și E85  într-un cerc. Doar vehiculele compatibile cu E85 vor putea să alimenteze cu acest sortiment de benzină, care conține 85% etanol. Alimentarea cu acest sortiment poate aduce avarii la un autoturism sau la o motocicletă pregătită din fabrică doar pentru benzină, nu și pentru 'super-etanol'

Motorina va fi reprezentată de simbolul B urmat de un număr într-un pătrat. Începând de joi, 12 octombrie, la pompe va există motorină B7 . Însă, viitorul ne va aduce motorină B10 și, ulterior, sortimentul XTL, adică motorina sintetică.

Pompele de GPL vor fi singurele care nu își schimbă numele, dar vor avea cele trei litere într-un romb, acesta fiind  simbolul geometric pentru toți carburanții alternativi. H2 va fi prezent la pompele speciale de alimentare cu Hidrogen. Pompele de gaz natural lichefiat vor avea avea inscripția GNL într-un romb, iar cele cu gaz natural comprimat vor avea GNC în aceeași formă.

Măsura va fi aplicată în cele 28 de state ale Uniunii Europene, în Islanda, Norvegia şi Lichtenstein, dar şi în Macedonia, Serbia, Elveţia şi Turcia, arată Mediafax.

Etichetele vor fi plasate pe vehiculele nou-produse, în imediata apropiere a gurii de alimentare, în manualul vehiculului, în benzinării şi la toate magazinele de vânzare ale automobilelor. Noul sistem de va ajuta consumatorii, spun oficialii UE, să aleagă tipul corespunzător de carburant pentru automobilul propriu.

Noul sistem de etichetare își propune să arate, în componența codului, procentul de etanol. Etichetele pentru benzină vor fi E5 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi cel mult 5% etanol), E10 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi 10% etanol) şi E85 (cu 85% etanol, pentru vehicule compatibile cu acest tip de carburant), într-un cerc.

Sursa foto: pexels.com


Reacţia preoţilor după ce Patriarhia le-a condamnat mesajul „inchizitorial”: „Biserica să-şi judece propriii slujitori?”


 

Loading...
Comentarii